Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră au efectuat oprirea autovehiculului condus de către femeie în jurul orei 04:00 în dimineața zilei de 23 iunie.
Solista Xonia, prinsă beată și drogată la volan
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferița, care din primele informații ar fi cântăreața Xonia se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Ca urmare, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de articolul 336 alineatul 2 și articolul 335 alineatul 2 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, conform surselor citate.
Citește și: James Cameron, despre implozia submersibilului Titan: Este pe fundul apei în bucăți. Știam de luni
Conform legii, aceste articole prevăd pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă pentru persoana care, fiind sub influența unor substanțe psihoactive, conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Citește și: Un cățel a murit de cald după ce stăpâna lui l-a "uitat" în mașina. Femeia era plecată de ore bune
De asemenea, celălalt articol invocat prevede că persoana care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, dar care nu are permisul corespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau căreia i-a fost retras sau anulat permisul, sau căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, potrivit observatornews.ro.