Serviciul militar voluntar din 2026. Câte luni de armată, ce salariu și ce primă se achită la final


Ministrul Ionuţ Moşteanu a transmis că în Consiliul Suprem de Apărare a Țării va fi avizată şi legea privind serviciul militar voluntar. Câte luni de armată se vor face și pe ce bani. Care este prima care se achită la final.
„E un proiect mai vechi, s-a mai încercat avizarea, dar, în anii trecuţi, responsabilii politici au fugit de orice temă legată de război, de Ucraina, de armată. Fiind alegeri, au preferat să nu discute.
Cum vedem, provocările din jurul nostru, trebuie să pregătim tot cadrul mai bine. În cazul ăsta, mai bine înseamnă să avem o rezervă a armatei mai mare, mai bine pregătită şi mai tânără pentru că armata nu mai este obligatorie de la 1 ianuarie 2007 şi toţi cei care au făcut armata au făcut-o acum 18 ani şi toată rezerva e îmbătrânită.
Serviciul militar voluntar din 2026. Câte luni de armată, ce salariu și ce primă se achită la final
Li se mai adaugă cei care au fost militari profesionişti şi sunt trecuţi în rezervă. Una peste alta avem o rezervă îmbătrânită”, arată monitorulapararii.ro. Acest serviciu va fi introdus din 2026.
Col. Corneliu Pavel, purtător de cuvânt, Ministerul Apărării Naționale a explicat pentru Euronews cum se va face acest serviciu militar. „Asta înseamnă că timp de patru luni sunt într-o unitate militară. În aceste patru luni primesc o soldă lunară într-o valoare alcătuită din solda de funcție, funcția pe care sunt încadrați și solda gradului pe care îl primesc, iar la terminarea programului de patru luni primesc trei salarii medii brute.
Citește și: Am putea fi obligați să mergem în armată pe un salariu de 2.300 de lei. În ce condiții s-ar întâmpla
Cu alte cuvinte, în timpul pregătirii, participanții vor fi plătiți precum militarii activi (cel puțin 2.800 de lei, conform datelor oficiale ale MApN-n.red), iar la final primesc și o indemnizație netă de aproximativ 12.000 de lei.”
Citește și: Armata română plătește soldații de 2 ori mai prost ca în Ungaria. În Legiunea străină iei o „avere”