Deplasarea la un congres de specialitate a făcut-o alături de soția sa, șefa Clinicii de hematologie și oncologie din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria”, scrie Ziarul de Iași. În timp ce medicul Lucian Miron, confirmat deja cu COVID-19, este internat și se află, de luni după-amiază, în izolare la Spitalul de Boli Infecțioase, soția sa așteaptă, marți, rezultatele testului.
Conform Ziarul de Iași, la Spitalul de Copii se desfășoară o anchetă epidemiologică, pentru a vedea exact care sunt persoanele cu care a intrat în contact medicul Ingrid Miron, deoarece aceasta a fost la serviciu după întoarcerea de la Paris. În cee ace-l privește pe medicul Lucian Miron, confirmat deja cu coronavirus, unele surse citate de Ziarul de Iași susțin că acecsta ar fi fost la serviciu, după revenirea din Franța, iar altele declară că nu s-a prezentat la spital.
„Când am plecat, pe 10 martie, am anunţat medicul de familie unde plec şi m-am interesat pe siteul Institutului Naţional de Sănătate Publică, unde Franţa nu era în zona roşie sau galbenă. A doua zi când am ajuns la Otopeni, la Poliţia de frontieră am fost întrebaţi de unde venim şi au spus că Franţa e OK, nu e necesară carantină sau autoizolarea. (…) Eu mi-am reluat de luni treaba la Sf. Maria, purtând tot timpul masca cu filtru special FP 3 şi mănuşi”, a declarat medicul Ingrid Miron, pentru Ziarul de Iași.