Muniz a făcut această declarație într-un mesaj transmis la celebrarea a zece ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi a Acordului între Guvernele celor două ţări privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.
Citește și: Cea mai mare fraudă școlară din România: elevi de nota 4, absolvenți de 12 clase cu bac inclus
Potrivit oficialului american, "militarii români au onorat acest angajament vitejeşte şi au plătit un preţ incredibil de scump". "Prin faptele lor, au adus pacea în zonele afectate şi i-au protejat pe cei vulnerabili de forţele care i-ar fi tratat ca pe o pradă", a completat el.
David Muniz a evidenţiat că Declaraţia Comună şi Acordul au îmbunătăţit "semnificativ" securitatea colectivă şi au încurajat stabilitatea regională. "La zece ani de la semnare şi la cinci ani de la momentul la care Sistemul Aegis Ashore a devenit operaţional, în 2016, România rămâne o verigă esenţială în lanţul apărării antirachetă al NATO", a mai transmis el.
"Progresele însemnate ale României privind modernizarea şi extinderea capacităţii sale de apărare ajută întreaga Alianţă NATO", iar Declaraţia Comună "a oficializat şi consolidat şi schimburile intense de ordin cultural, ştiinţific şi academic dintre popoarele noastre", a adăugat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Citește și: Cabral a rămas fără cuvinte. Însărcinată în nouă luni, Andreea Ibacka a sărit gardul casei
"În numele prieteniei, colaborării, parteneriatului şi al obligaţiei reciproce, am realizat multe lucruri în deceniul scurs de la semnarea Declaraţiei Comune şi a Acordului privind apărarea antirachetă. Desigur, mai sunt multe de făcut. Şi, totuşi, este liniştitor să ştim că, indiferent de provocările cu care s-ar putea confrunta pe viitor alianţa şi prietenia noastră, le vom înfrunta împreună. Este posibil ca schimbările de soartă să pună la încercare trăinicia acestei prietenii, însă s-a dovedit că ea rămâne de neclintit", a menţionat David Muniz.