Președintele Academiei Române, nou discurs sforăitor-naționalist: „Limba noastră-i limbă sfântă!”

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 30.08.2020 - 23:11
Ioan Aurel Pop. Foto pagina sa de Facebook

Ziua Limbii Române este o sărbătoare a spiritului românesc, pentru că ea este efigia cea mai pregnantă a românilor şi rămâne viaţa noastră ca popor, declară preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop.

SHARE

„Limba este ca un organism viu care se naşte, creşte, se dezvoltă, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul care a creat-o şi căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii şi de limbi moarte. A noastră este vie şi oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are puterea de a rămâne ea însăşi în ciuda variatelor influenţe", a afirmat Ioan Aurel Pop, într-o declaraţie acordată Agerpres.

Pentru preşedintele Academiei, „«sfinţenia» limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea".

„«Limba noastră-i limbă sfântă!» Este un vers scris de părintele Alexe Mateevici acum mai bine de un secol şi devenit, între timp, parte a unui imn de stat românesc. Substantivul «sfinţenie» (cu derivatele sale) presupune harul dumnezeirii, pogorât, din mila Celui Preaînalt, peste unii oameni şi peste tot ceea ce ne înconjoară. Faptul că noi, oamenii, abuzăm uneori de adjectivul «sfânt» şi-l plasăm alături de fiinţe, noţiuni, lucruri care nu-l merită reprezintă o slăbiciune a noastră.

Sfinte devin pentru noi, românii, şi proprietatea, şi justiţia, şi adevărul, deşi în fapt nu se întâmplă aşa şi nu facem decât să ne jucăm cu vorbe mari. Dar «sfinţenia» limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea. Acest fel de raportare la lume ne-a păstrat vii ca popor, încât observaţia - făcută de umanistul Antonio Bonfini, spre finele secolului al XV-lea - că românii au dăinuit în spaţiul lor pentru că şi-au apărat mai mult limba decât viaţa devine mai mult decât relevantă", punctează istoricul.

Ioan-Aurel Pop consideră că „limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor".

„Nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, deşi poţi vorbi româneşte fără să fii român. În ciuda unor negaţii născute din prea multă iubire, din rea-voinţă, din ignoranţă sau din dorinţa de a epata, limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor. Nu există popor pe lume asta care să nu-şi preţuiască, îngrijească şi conserve limba. La fel fac ori ar trebui să facă şi românii.

Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este «ca un fagure de miere» sau că este «limbă sfântă, limba vechilor cazanii» sau că este principala formă de comunicare verbală şi scrisă a poporului român - este treaba lor. Azi este mai uşor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă, în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă şi de la bunică, dar, pentru urmaşi, se pot schimba şi mamele şi bunicile. Noi, care 'locului ne ţinem', ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică şi am scos-o în lume", spune istoricul.

Amintind că „Academia Română, încă de la înfiinţare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii şi de zestrea ei", Ioan-Aurel Pop îndeamnă „s-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre"

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.