Asociaţia britanică de Otorinolaringologie (ENT UK) a transmis, într-un comunicat de prrsă, că noul simptom apare la unele persoane infectate ca fiind şi singurul semn al bolii, aceştia constatând „absenţa altor simptome asociate” ale infecţiei cu coronavirus. Specialiștii britanici mai spun că pacienţii care îl manifestă ar putea fi „purtători nedectabili” ai bolii contagioase, arată „Adevărul”, care citează „The Independent”.
Asociația menționată susţine că există dovezi destul de solide extrase de la pacienţii cu coronavirus din Coreea de Sud, China şi Italia care au prezentat acest simptom de pierdere a simţului mirosului denumit anosmie.
Claire Hopkins, preşedintele Societăţii Rinologice britanice şi Nirmal Kumar, preşedintele ENT UK, au precizat că a fost observată o creştere bruscă a „cazurilor de anosmie” la bolnavii din Marea Britanie, SUA, Franţa şi nordul Italiei. „Cred că aceşti pacienţi ar putea fi purtători nedectabili care au facilitat răspândirea rapidă a Covid-19. Din păcate, aceştia nu îndeplinesc criteriile pentru testare sau autoizolare”, se mai arată în comunicat.
Experţii au recomandat ca noul simptom să fie folosit ca „screening” pentru acei pacienţi care nu prezintă alte semne ale infecţiei precum febră sau tuse seacă.
Dacă bolnavii care manifestă simptome de pierdere a mirosului sau gustului ar intra în autoizolare pentru şapte zile, „am putea reduce numărul persoanelor asimptomatice care continuă să acţioneze ca vectori de transmitere fără a-şi da seama de acest lucru”. Preşedintele ENT UK a declarat pentru Sky News că pacienţii tineri care nu au simptome evidente ca febră sau tuse ar putea avea prezenta o pierdere a simţului mirosului şi gustului, un indicator că virusul ar putea să se găsească la nivelul nasului, mai scrie „Adevărul”.