duminică 13 septembrie
EUR 5.2557 USD 4.5316
Abonează-te
Newsweek România

Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor: AI și dronele trebuie să devină instrumente firești în protecția civilă

Data publicării: 13.09.2026 • 11:45 Data actualizării: 13.09.2026 • 11:49
Nicușor Dan, președintele României - Foto: Facebook/ Nicușor Dan
Nicușor Dan, președintele României - Foto: Facebook/ Nicușor Dan

Nicușor Dan spune că România trebuie să investească mai mult în protecția civilă, într-o perioadă cu riscuri tot mai complexe. Președintele cere folosirea AI, dronelor și sistemelor moderne de avertizare în intervențiile de urgență.

Președintele Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Pompierilor din România, în care avertizează că riscurile cu care se confruntă țara sunt tot mai complexe și că protecția civilă trebuie tratată drept o componentă esențială a securității naționale.

Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor: AI și dronele trebuie să devină instrumente firești în protecția civilă

Șeful statului a enumerat războiul din apropierea României, incendiile de vegetație, inundațiile, fenomenele meteo extreme, accidentele tehnologice și amenințările la adresa infrastructurii critice printre pericolele care obligă autoritățile să regândească modul în care se pregătesc pentru situații de urgență.

Nicușor Dan consideră că România are nevoie de o „cultură modernă a rezilienței”, iar pregătirea pentru situații de criză trebuie să înceapă în instituții, școli, comunități locale și chiar în fiecare familie.

Președintele susține și continuarea investițiilor în instruire, infrastructură și tehnologii moderne.

În opinia sa, inteligența artificială, dronele, sistemele de avertizare timpurie, comunicațiile și soluțiile avansate de intervenție ar trebui să devină instrumente obișnuite ale protecției civile.

Nicușor Dan: Pompierii sunt în prima linie

Șeful statului a subliniat că pompierii au un rol decisiv în gestionarea situațiilor de urgență și a amintit inclusiv participarea salvatorilor români la misiuni internaționale.

În ultimii ani, pompierii români au fost trimiși în mai multe state europene pentru a sprijini intervențiile în cazul incendiilor de vegetație și al altor dezastre.

Nicușor Dan a apreciat că asemenea misiuni arată că România poate fi un partener pe care alte state se pot baza în momente critice.

Totodată, președintele a arătat că tehnologia nu poate înlocui componenta umană în operațiunile de salvare, spunând că succesul unei misiuni depinde, în final, de spiritul de sacrificiu și solidaritatea celor implicați.

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie, dată care amintește de Bătălia din Dealul Spirii din 1848. Atunci, pompierii militari conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu au luptat împotriva trupelor otomane venite să înăbușe Revoluția de la 1848. Anul acesta se împlinesc 178 de ani de la acel moment.

Cu ocazia aniversării, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează manifestări și activități dedicate publicului, inclusiv ceremonii comemorative, expoziții de tehnică și ateliere de pregătire pentru situații de urgență

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră