Ministrul Turismului: „Tinerii din întreaga lume sunt invitaţi să descopere România”

DE Alin Crișan | Actualizat: 08.09.2022 - 20:57
Turiști - Foto: Profimedia

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului colaborează cu Asociaţia Europeană pentru Mobilitate (AEM) şi Asociaţia pentru Sprijinirea Tinerilor, Studenţilor şi Profesorilor (APSTSP) pentru creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în rândul tinerilor străini.

SHARE

"Tinerii din întreaga lume sunt invitaţi să descopere România, o destinaţie ofertantă şi accesibilă! Pe lângă experienţele antrenante oferite de oraşele şi staţiunile locale sau naţionale, în vacanţele de tip city-break sau turism festivalier, un rol important în procesul de cunoaştere îl joacă şi schimbul cultural. Călătorind, elevii şi studenţii pot lega prietenii, iar aceste relaţii reprezintă fundamentul în înţelegerea frumuseţii diferenţelor şi asemănărilor dintre modalităţile de gândire şi trai ale unor societăţi diferite. În acest fel, pe lângă entuziasmul de a porni în aventură într-un loc nou, necunoscut, tinerii se pot dezvolta tot mai mult, prin îmbogăţirea cunoştinţelor, şi, cu ajutorul reţelelor sociale, îi pot încuraja pe apropiaţii lor să le urmeze exemplul", a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Tinerii sunt invitați să descopere asemănările dintre modalitățile de gândire

Citește și: Iohannis, apel la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia

În urma protocolului de colaborare încheiat, MAT va pune la dispoziţia AEM şi APSTSP o serie de materiale audiovizuale, care evidenţiază atractivitatea destinaţiei România, cu accent pe activităţi, aventură, city-break şi turism rural, cu scopul promovării acestora în mediul online, pe platformele digitale ale partenerilor, precum şi în cadrul altor acţiuni de interes.

Totodată, ministerul acordă dreptul de utilizare a brandului de ţară "România - Exploraţi Grădina Carpaţilor", precum şi a unui cod QR, care să redirecţioneze utilizatorii către portalul www.romania.travel. Colaborarea este pro bono, precizează reprezentanţii MAT.

Citește și: VIDEO Charles, care are opt case în România, va fi viitorul rege al Marii Britanii

European Youth Card este o legitimaţie destinată tinerilor din Europa care aduce numeroase beneficii posesorilor săi, atât în ţara de origine, dar şi atunci când călătoresc în restul ţărilor de pe continent. În prezent, peste 6 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani deţin această legitimaţie, iar 38 de ţări sunt partenere.

Citește și: LIVE Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

International Studenty Identity Card este singura legitimaţie recunoscută oriunde în lume, care atestă statutul de elev în ciclul gimnazial, licean, student, masterand sau doctorand şi care le oferă acestora cele mai eficiente modalităţi de accesare a serviciilor de interes. Peste 6 milioane de tineri, cu vârste de până la 30 de ani, deţin legitimaţia, iar 130 de ţări sunt partenere. Iniţiativa aparţine UNESCO.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te