Între 2016 și 2020 a fost senator. Din CV-ul său reiese că nu a urmat niciun fel de cursur, specializare în domeniul mediului.
ASE-ul este singura instituție de învățământ pe la care a trecut. A lucrat în trei ministere: Transporturi, Dezvoltare și Agricultură. Spune că a început să lucreze în anul 2005 la Agenția Domeniilor Statului.
Avea vârsta de 28 de ani.
A numărat 4.000 de urși în plus
Tánczos Barna este protagonistul unei inițiative controversate. El a cerut reducerea numărului de urși susținând că „România nu este grădina zoologică a Europei”.
În 2015, Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va depune la Ministerul Mediului o petiţie prin care va solicita reanalizarea întregului sistem de management al carnivorelor mari, în special al ursului, ţinând cont că pagubele produse de acest animal sunt tot mai numeroase iar numărul de exemplare este tot mai mare.
Acesta a susţinut că numărul urşilor creşte în fiecare an cu câteva sute sau chiar mii, „ajungând la peste 10.000 de exemplare în întreaga ţară”, în condiţiile în care România şi-a asumat, printr-un angajament faţă de UE, că va proteja cel puţin 6000 de urşi.
„Sistemul trebuie regândit. Nu există, cred, în Europa, în UE, ţară unde să fie atâtea atacuri cauzate de urşi.
Nu putem noi să ducem în cârcă dezideratele întregii Uniuni Europene la nivel de populaţie de urşi, noi să fim grădina zoologică a Europei şi ei să aibă producţii de zece mii de tone de porumb pe hectar, de zece ori mai multe bovine pe hectar şi noi să nu putem creşte efectivele şi să pierdem cotele de lapte şi aşa mai departe, pentru că noi trebuie să păstrăm natura intactă, specii protejate etc.
Compensările ar trebui să fie pe măsură, cel puţin”, a afirmat Tanczos Barna, potrivit Agerpres.