Milionarul Dan Nicorescu a fost jefuit în 2020 de doi bărbați mascați. Unul dintre aceștia a fost prins și condamnat. Însă complicele lui este căutat în continuare de poliție.
Apar informații interesante despre jaf. Omul de afaceri dormea cu bijuterii de lux asupra sa, în noaptea jafului. A încercat să le ascundă sub plapumă însă hoții le-au găsit.
Este vorba despre un ceas în valoare de 300.000 de euro și inelul cu diamante de 100.000 de euro.
Miliardarul Dan Nicorescu dormea cu ceas de 300.000 de euro și inel cu diamant
A fost trezit în miez de noapte de persoane mascate. S-a zbătut, dar hoții au folosit un pistol cu electroșocuri. Când și-a revenit avea deja cătușe puse la mâini și era legat de un scaun, conform Antena 3.
Dan Nicorescu a fost escortat la parterul vilei unde tâlharii i-au cerut să deschisă seiful.
Atunci a observat că unul dintre tâlhari purta la mână ceasul său de lux, ediție limitată. Inelul cu diamante, ascuns în plapumă la momentul inițial al atacului, nu l-a mai găsit după ce a scăpat de hoți, semn că aceștia l-au identificat și luat.
Citește și: Interlopul Țîrcă, arestat după un jaf la păcănele. Își amenința victimele că "le taie pe la jumate"
Milionarul a refuzat inițial să deschidă seiful, invocând faptul că nu mai știe cifrul, dar, bătut și amenințat, a cedat și a deschis ușa casetei unde se aflau alte bijuterii și ceasuri valoroase. Tâlharii au luat tot, inclusiv banii găsiți prin casă (sume mici raportat la valoarea bijuteriilor), dar și o sticlă de șampanie de colecție.
Dan Nicorescu a fost legat de piciorul metalic al unei canapele de mari dimensiuni, iar cheile cătușelor au fost lăsate pe o masă din încăpere, astfel încât victima să nu poată ajunge la ele.
Opt ore a stat legat de canapea Nicorescu, până ce partenera sa a venit a doua zi să vadă ce se întâmplă, având în vedere că omul nu îi mai răspundea la telefon nici ei, nici altor cunoscuți.
Citește și: Cum au dat Interlopii din gruparea Giulești lovitura de 1 milion de euro la amanet. Filaj ca-n filme
Poliţiştii au reuşit să prindă doar unul dintre hoţi: un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pe numele său real Serghei Rădean, dar care foloseşte multe alte acte de identitate.
El a fost arestat în noiembrie 2020, la exact la o lună de la marele jaf, fiind condamnat pe 2 mai 2023, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă.
Anchetatorii spun că Rădean are cel puţin alţi doi complici, unul rămas neidentificat, iar al doilea, parţial identificat. Ar fi un cetăţean care se declară apatrid din regiunea Transnistria şi care se pare că nu vorbeşte limba română.