Mesajul lui Nicușor Dan de ziua Aviației Române. Rolul Forțelor Aeriene în securitatea națională

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 20.07.2025 - 11:38
Mesajul lui Nicușor Dan de ziua Aviației Române. Rolul Forțelor Aeriene în securitatea națională - Foto: Administrația Prezidențială
Mesajul lui Nicușor Dan de ziua Aviației Române. Rolul Forțelor Aeriene în securitatea națională - Foto: Administrația Prezidențială

Mesajul lui Nicușor Dan de ziua Aviației Române. Președintele a explicat rolul Forțele Aeriene în contextul războiului din Ucraina.

SHARE

Preşedintele Nicuşor Dan a  transmis duminică un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Șeful statului a precizat că în actualul context de securitate marcat de continuarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Forţele Aeriene, alături de celelalte componente ale Armatei României şi împreună cu aliaţii şi partenerii, contribuie decisiv la menţinerea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe întregul Flanc Estic al NATO.

Mesajul lui Nicușor Dan de ziua Aviației Române. Rolul Forțelor Aeriene în securitatea națională

 ”Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului.
 
Citește și: Ilie Bolojan a spus ce se întâmplă cu flota aeriană. „România nu e simplu beneficiar al NATO”
 
Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul şi recunoştinţa faţă de întregul personal militar şi civil din cadrul Forţelor Aeriene, aflat în activitate, în rezervă sau retragere, pentru modul profesionist în care au acţionat în timpul misiunilor de luptă şi exerciţiilor militare, precum şi în teatrele de operaţii, alături de aliaţii şi partenerii noştri.
 
Această zi ne oferă şi prilejul de a aduce un omagiu pionerilor aviaţiei româneşti, dar şi celor care şi-au pierdut viaţa pe front, în misiunile de antrenament sau în timpul intervenţiilor în situaţii de urgenţă”, a arătat Nicuşor Dan, în mesajul prezentat de Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale şi secretarul CSAT, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.
 

El s-a referit la programele de modernizare a Armatei, implicit a Forţelor Aeriene.

”Forţele Aeriene rămân un pilon esenţial al Armatei României, fiind în plin proces de modernizare şi adaptare la noile provocări de securitate.

Programele de achiziţie şi instruire aflate în derulare consolidează capacitatea acestor forţe de a îndeplini o gamă largă de misiuni, atât militare, cât şi civile, în colaborare cu celelalte structuri din cadrul sistemului de securitate naţională.

În actualul context de securitate marcat de continuarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Forţele Aeriene, alături de celelalte componente ale Armatei României şi împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, contribuie decisiv la menţinerea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe întregul Flanc Estic al NATO”, a subliniat Nicuşor Dan.

Citește și: Astăzi este Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Ceremonie cu diferite aeronave, la București

El şi-a încheiat mesajul cu felicitări transmise aviatorilor şi membrilor Forţelor Aeriene.

”Vă urez sănătate, mult succes şi vă felicit pentru curajul şi seriozitatea cu care vă îndepliniţi misiunile, calităţi apreciate inclusiv de aliaţii noştri. Vă încurajez să continuaţi cu aceeaşi dăruire, spirit de sacrificiu şi devotament. La mulţi ani Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene!”, a conchis Dan.

O ceremonie militară şi religioasă a avut loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. În cadrul acesteia au evoluat aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Român, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te