Gheorghe Tudor, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 1 august 1945, în comuna Podari, judeţul Dolj, situată la doar 10 kilometri de Craiova, într-o familie de țărani, tatăl său, Ilie Tudor, fiind cântăreţ la biserică, iar mama, Ştefania Tudor. Astăzi, vom parcurge povestea de viață a maestrului, dragostea pentru muzică, dar și iubirea de peste 5 decenii avută cu actrița Georgeta Luchian Tudor.
Toată copilăria petrecută desculț
În anii copilăriei a mers cu animalele la păscut, această perioadă fiind foarte fericită, după cum mărturisea, peste ani, artistul:
„Copilăria mea a fost foarte fericită. A fost copilăria unui băieţel de la ţară, care se ducea cu vacile, de primăvara, când se făcea poteca pe lângă gard, iar picioarele mele nu mai cunoşteau încălţările până cădea bruma.
Toată viaţa mi-a făcut plăcere să merg desculţ. Am făcut jocurile copilăriei, alea adevărate, fără griji, fără tablete, fără televizor, fără radio. Ascultam doar muzica păsărilor, vuietul vântului şi liniştea pădurilor.” potrivit agenției rador.ro.
O perioadă grea din viața artistului a fost cea când, tatăl său a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru „complot armat împotriva orânduirii socialiste”, iar după ce a executat 7 ani de detenţie la închisoarea de la Aiud, a fost eliberat în anul 1964.
„Intram în adolescenţă. Gândeşte-te că, în cea mai grea perioadă a evoluţiei unui copil, eu am rămas singur. Am rămas fără tată. El a plecat, l-au săltat şi a trecut o săptămâna, două, trei, tata nu mai venea şi într-o zi s-a întors mama ca o leoaică şi a lesinat în poartă strigând „Copiii mei, viaţa mea!” şi striga la noi: „Mumă, gata, tac-tu moare!”. Fusese condamnat 22 de ani. N-a fost uşor, mai ales că mai aveam încă două surori, dintre care una mai mica cu doi ani decât mine şi una care avea opt-nouă luni când a fost tata închis. Şi cu toate astea… eu am terminat o facultate – aceea de teatru, soru-mea a terminat o facultate, acum e inginer agronom, şi aia mica a terminat o şcoală de restauratori de artă”, a spus într-un interviu.
Artistul a povestit că tatăl său a fost bătut și pentru a-l obliga să colaboreze, comuniștii i-au spus că fiul lui, Tudor, a murit. „I-au prezentat și un cerificat al meu de deces.”
Arestarea tatălui său a adus cu ea consecințe și pentru tânărul Tudor Gheorghe. După ce a urmat primul an în cadrul Liceul Nicolae Bălcescu (actualul Colegiu Național „Carol I”) din Craiova, adolescentul a fost exmatriculat din cauza situației tatălui său, fiind nevoit să continue liceul la Arad, unde avea două mătuşi, cu clasa a IX-a, la Liceul Moise Nicoară.
Și-a dorit să devină profesor, însă destinul l-a condus spre actorie
A iubit poezia, literatura în general, şi a intenţionat să devină profesor de limba şi literatura română, iar după absolvirea liceului a vrut să urmeze Facultatea de Filologie.
Însă soarta a vrut să urmeze cursurile Institutului de Teatru din București – pentru care a făcut pregătire cu Constantin Moruzan, pe care le-a absolvit în anul 1966, la clasa actorie. Rectorul universităţii era Costache Antoniu, iar profesori erau Radu Beligan, Beate Fredanov, Eugenia Popovici, George Carabin.
„Da, sunt actor, dar nu a fost un lucru premeditat. A fost spontan şi adevărat. Plecasem să dau examen la Filologie. Eram pasionat de filologie. Şi am ajuns până la urmă la Institutul de Teatru. Erau fete foarte frumoase acolo… Am fost cel mai tânăr absolvent al Institutului de Teatru. Aproape de-o seama cu mine a fost şi Constantin Cojocaru, acum actor la Teatrul Odeon. Foarte bun actor, din Piatra Neamţ. Era mai mare cu şase luni decât mine”, spune artisrtul potrivit sursei mai sus citate.
După rolurile jucate în studenție, la Teatrul Giuleşti din Bucureşti, a fost angajat la Teatrul Național din Craiova, debutând în rolul Paznicul tânăr din „Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu.
Cuma ajuns la Craiova și de ce menestrel la curțile dorului?
„Am părăsit Bucureştiul să mă duc acasă. Ei bine… şi atunci, acolo a început nebunia. Am spus „ei nu au nicio vină. Nu ştiu ce potenţial artistic zace în mine! Ei trebuie să ştie asta!” şi m-am gândit să fac un spectacol de teatru în care să recit. Dar gândeşte-te că aveam 1.83 m înălţime, aveam vreo 60 de kg, nu mă luaseră nici la armată că nu aveam baremul ăla de greutate…
Şi aveam păr…eram haios aşa ca individ. Eram drăguţel şi iute la minte şi aveam un glăscior mic de nu mă auzeam nici până colo. Şi a început o muncă extraordinară. Am încercat şi am realizat un lucru care m-a făcut să fiu ceea ce sunt. E simplu: am readus poezia la forma ei primară – poezia-cântec. De aceea nimeni nu ştie ce fac. M-au văzut cu chitara – au zis că sunt un cântăreţ de muzică folk, m-au vazut cu cobza – au zis că-s lăutar, m-au văzut cu taraful, m-au văzut cu muzica uşoară – cică am înnebunit, m-au văzut cu copiii – nu e intreg la minte, clar! Am venit cu orchestre simfonice – ne-am dat dracu’, a mai spus în interviu.
Dramă și comedie
Au urmat roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai vremii, în spectacole ca „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.
În anul 1969, după trei ani de muncă intensă, susţine primul său recital de muzică şi poezie, „Menestrel la curțile dorului”, în care a prezentat creaţiile poetice ale lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Spectacolul a fost susţinut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din acel an şi a obţinut Marele Premiu.
În perioada 1970-1990 a jucat la naţionalul craiovean roluri de mare profunzime artistică, cum sunt cele din „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, „Unchiul Vania” de Anton Cehov sau „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu, „Năpasta” de I.L.Caragiale, „Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu.
Citește și: Ce pensie a ajuns să aibă Aurel Pădureanu, după zeci de ani de carieră. O bătaie de joc
Comuniștii i-au interzis să mai susțină concerte
În anul 1986, un general de securitate cu rang foarte înalt, care lucra în securitatea externă, a venit la el şi i-a spus: „Tudore, ai grijă de acum încolo că eu nu te mai pot apăra şi, nu în ultimul rând, se cam strânge cercul. Ai grijă să nu se întâmple ceva, aşa că las-o mai moale!”. Începând cu anul 1987, autorităţile comuniste i-au interzis total lui Tudor Gheorghe să mai susţină concerte.
„E adevărat, am fost interzis. Mi s-a interzis spectacolul domnului Caragiale, „Pe-un franc poet”. Nu am avut voie să îl fac…”, spune artistul.
În anul 1992, Tudor Gheorghe a avut primul spectacol de după Revoluție, intitulat „Cântece cu gura închisă”.
De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, Tudor Gheorghe a lansat peste 20 de albume, între care: ”Viața lumii” (1974), ”Cântece de dragoste de țară” (1975), ”Veniți, privighetoarea cântă” (1976), ”Pasăre galbenă-n pene” (1978), ”Tudor Gheorghe” (1984), ”Primăvara” (1989), ”Reîntoarcerea” (1999), ”Mie-mi pasă!” (1999), ”Suflet De Român” (2000), ”Primăvara Simfonic” (2001), ”Toamna Simfonic 2001”, „Pe-un franc poet” (2002), ”Petrecere cu taraf I” (2002), ”Iarna Simfonic” (2003), ”Diligența cu păpuși” (2003), ”Petrecere cu taraf II/Trimite Vorba” (2004), ”Între râsuri și trandafiri” (2005), ”Cu Iisus în celulă” (2005), ”În căutarea dorului pierdut” (2006), ”Vara simfonic” (2006), ”Calvarul unei inime pribegi” (2007), „Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos” (2007), „Parfumele nebunelor dorinți” (2007), ”Risipei Se Deda florarul” (2007), ”…de Primăvară” (2009), ”Degeaba” (dublu album, 2012), ”La margine de imperii” (dublu album, 2013), ”Mahalaua Mon Amour” (2013).
Zeci de distincții și premii
Pentru realizarile sale artistice excepţionale, Tudor Gheorghe a fost răsplătit cu o serie de tiluri, premii şi distincţii.
La 29 noiembrie 2002, Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Tudor Gheorghe Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.
La 23 noiembrie 2010, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit cea mai înaltă distincție de stat, „Ordinul Republicii”.
Tudor Gheorghe a mai fost distins cu Premiul Omnia pentru întreaga activitate acordat de revista „Mozaicul” (2007), Premiul ”Muzică şi Poezie” pentru arta actorului în slujba muzicii în cadrul Premiilor Revistei ”Actualitatea Muzicală” (2008), premiul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, „pentru modul exemplar în care slujeşte poezia şi muzica românească” (2008), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova „în semn de recunoaştere a contribuţiei şi dedicării sale în domeniul culturii româneşti” (2011), premiul ”Arta Populară” la Gala Superlativelor VIP, organizată de Revista VIP (2011), premiul pentru o viaţă dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galei Premiilor UNITER (2013), Premiul „Marin Sorescu” acordat pentru contribuţia excepţională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu şi pentru întreaga creaţie artistică (2013), titlul de laureat al Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanu” pentru contribuţia la istoria şi cultura noastră (2014), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu (2014), titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti (ianuarie 2020), potrivit rador.ro.
Și-a injectat heroină de dragul artei
La 74 de ani, invitat într-o emisiune, Tudor Gheorghe a dezvăluit că a cerut să îi fie injectată heroină. Artistul le-a solicitat acest lucru unor medici de lângă New York, curios să vadă care sunt efectele consumului de droguri. Mai mult decât atât, Tudor Gheorghe le-a cerut celorlalți să îl filmeze pentru ca ulterior să își analizeze comportamentul.
