Klaus Iohannis pleacă, miercuri, în Egipt, pentru o vizită de stat

DE Edi Neagu | 26.10.2021 - 10:40
Președintele Klaus Iohannis a fost invitat în Egipt de omologul său de la Cairo. FOTO: Facebook

Liderul de la Cotroceni este invitat la Cairo de către președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi.

SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită de stat în Republica Arabă Egipt, la invitaţia omologului său, Abdel Fattah El-Sisi, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Republica Arabă Egipt.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

"Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state", arată Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

În cadrul vizitei de stat în Republica Arabă Egipt, preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul egiptean, Hanafy Ali El-Gebaly, şi preşedintele Senatului din Parlamentul egiptean, Abdel-Wahab Abdel-Razeq, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te