Iubita răpită pentru 47.000 de euro era, de fapt, cu amantul într-un hotel
După ce și-a scăpat iubita din ochi timp de câteva minute, un bărbat a primit pe telefon fotografia acesteia, legată de un scaun și un mesaj de amenințare într-o română aproximativă, prin care i se cereau 47.000 de euro.
A apelat la poliție, iar în aceeași seară cazul era soluționat. Femeia nu pățise nimic, dar se gândise că șantajul ar fi o metodă ușoară de a face rost de bani și își cooptase amantul în rolul de „răpitor”. Plecat la muncă în străinătate, Augustin C. se angajase la o fermă de cabaline. În septembrie anul trecut, o cunoscuse prin intermediul aplicației Messenger pe Laura Lefter, cu care a intrat în vorbă.
În noiembrie, cei doi s-au mutat împreună, până pe 4 decembrie, când s-au hotărât să se întoarcă în țară. Au mers împreună la locuința lui Augustin C., dintr-un sat aflat la 15 km de Bârlad. În dimineața zilei de 7 decembrie, au plecat la oraș. Au intrat împreună într-un magazin de îmbrăcăminte. Bărbatul și-a luat mai multe haine, cu care a intrat într-o cabină de probă. Când a ieșit, ia-o pe Laura de unde nu era. La scurt timp însă, Augustin C. a primit pe Messenger un mesaj video, trimis de pe contul femeii, în care aceasta apărea așezată pe scaun, legată la gură, mâini și picioare. A primit apoi mesaje prin care i s-a solicitat suma de 47.000 euro pentru eliberarea concubinei sale. Interlocutorul necunoscut i-a transmis lui Augustin C. că „ia are o datorie mai veche la noi și dacă cooperează o săi dăm drumul”. I s-a spus și să nu apeleze la forțele de ordine: „diseară îi dau locația unde să vi și trebuie să aduci o sumă de bani, fără politie, ne-am înțeles”.
Mai mult pe ziaruldeiasi