Interlopul Adrian „Beleaua" Corduneanu și soția finanțau cu bani din cămătărie un escroc imobiliar

DE Adrian Costin | Actualizat: 02.01.2023 - 15:33
Adrian "Beleaua" Corduneanu și Ramona, soția sa, sunt acuzați că au finanțat o grupare de escroci imobiliari Foto: Facebook

Interlopul Adrian "Beleaua" Codruneanu și soția sa, Ramona, zisă Diamantul Roz, sunt suspectați că ar fi finanțat rețeaua condusă de escrocul imobiliar Cătălin Sandu care a vândut unor dezvoltatori imobiliari terenuri pe care nu le deținea.

SHARE

Interlopul ieşean Adrian Corduneanu a fost arestat preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea procurorilor DIICOT. Inițial, el fusese plasat sub control judiciar ca și soția sa Ramona, poreclită Diamantul Roz. Pentru aceasta, judecătorii au menținut măsura controluui judiciar.

Citește și: Dan Armeanca, acuzat c-a inventat concerte ca să ia bani de la stat în pandemie. Dan Bursuc, martor

Cei doi soți Corduneanu sunt suspectaţi că l-ar fi finanţat pe Cătălin Sandu, procuratorul imobiliar care ar fi înșelat mai multe persoane vânzându-le terenuri pe care nu le avea. Cordunenii sunt suspectati ca i-au dat lui Cătălin Sandu suma de 170.000 euro.
 

Dezvoltatori imobiliari importanți s-au grăbit să ia terenuri de la escroci

 
Acum un an, procurorii cereau arestarea lui Cătălin Gheorghiţă Sandu, a avocatului Alexandru Tudor Bernic şi a notarului Răzvan Ionuţ Costin, dar judecătorii i-au plasat sub control judiciar. Cei trei se ocupau cu vânzarea de terenuri obținute ilegal.

Citește și: Neamul Corduneanu, cu soții cu tot, băgat în cămătărie. Petronel și Florinel, legați, Beleaua, liber

Clienţii erau oameni cu interese cunoscute în domeniul imobiliar ieşean, precum Ioan Zapodeanu, Mihai Cozma, Florin Toma, Ilie Airinei, Gabriel Grigorovici, Daniel Niculiţă ori Marian Alexe. Aceștia erau dispuși să plăească sume importante chiar în schimbul unei simple promisiuni de vânzare.

Legătura din Corduneni și afacerile ilegale cu terenuri

Polițiștii au descins zilele trecute la domiciliile membrilor calnului Cordunanu într-un dosar de cămătărie.

Anchetatorii spun că sunt peste 50 de victime, printre acestea regăsindu-se persoane care ar deține imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și persoane care ar săvârși diverse infracțiuni. 

"Pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României; b) să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu Sandu Cătălin Gheorghiță, Bernic Alexandru Tudor, Costin Răzvan Ionuț, Curcă Alin Eugen, Roată Constantin Florin, Puşcaşu Mihaela Monica, Moraru Mihai, Alexe Marius Marian, Toma Călin Florin, Mihai Ionel, Chiriac Valentin, Cozma Mihai, Cojocaru Adrian, Zapodeanu Ion, Floria Lucian, Vieru Lucian, Grigorovschi Adrian, Profir Constantin, Zarojanu Horia, Palfey Maria, Blându Ioan, Gabor Florentin, Filipescu Maria, Savin Gheorghe", se arată în decizia Curții de Apel Iași prin care Adrian Beleaua Corduneanu și soția sa au fost plasați sub control judiciar, conform Newsweek

Acest pasaj face legătura cu dosarul în care sunt judecați Cătălin Sandu, Alexandru Tudor Bernic și Răzvan Ionuț Costin. Tot aici regăsim și numele mai multor oameni de afaceri.

Cum erau luate cu acte false proprietăți de milioane și apoi vândute

Cătălin Sandu îşi folosea cunoştinţele şi sursele din domeniul imobiliar pentru a identifica persoane vârstnice ale căror cereri de retrocedare a unor terenuri fuseseră aprobate de comisiile de fond funciar sau de instanţă, moştenitori cărora nu le fusese emis încă certificatul de moştenitor sau persoane care aveau titlu de proprietate pentru un teren a cărui situaţie juridică devenise ulterior incertă.

După obţinerea informaţiilor, Cătălin Sandu lua legătura cu notarul Costin, care avea acces, prin natura meseriei sale, la diverse baze de date. Costin verifica situaţia juridică a terenurilor şi obţinea copii după anumite documente. Dacă erau necesare informaţii suplimentare, acestea erau obţinute fie de Sandu, fie de Iulian Ilincariu, un alt membru al grupului, de la funcţionari ai Oficiului de Cadastru (OJCPI) sau ai Primăriei. Procurorii au identificat patru funcţionari, fără a fi clar dacă aceştia erau conştienţi că se fac părtaşi la o viitoare escrocherie.

Cheia „surselor” lui Sandu era un referent al OJCPI, care furniza copii după schiţe cadastrale, cărţi funciare, hotărâri judecătoreşti ori titluri de proprietate. Serviciile furnizate de funcţionari nu erau gratuite, aceştia fiind recompensaţi financiar periodic, cu sume variind în funcţie de valoarea „ponturilor” furnizate.

După întocmirea „dosarului”, Sandu îi contacta pe proprietarii sau moştenitorii terenului respectiv, spunându-le că există persoane interesate să le achiziţioneze şi le propunea un preţ bun. Urma o întâlnire cu viitoarea victimă, fie la domiciliul acesteia, fie în localuri precum restaurantul Dunărea, Déjá Vue, cafeneaua Piaţa Unirii ori cafeneaua care funcţiona în Târgu Cucu la parterul blocului unde este situat notariatul Coste Ştefan şi asociaţii, la care participau şi avocatul Bernic şi notarul Costin.

Victima era convinsă să încheie un contract special de mandat sau o împuternicire notarială pe numele lui Sandu, prin care acesta era împuternicit să tranzacţioneze terenul în numele proprietarului. Ulterior, terenul era vândut, dar banii nu mai ajungeau la proprietar, ci se opreau în buzunarele membrilor grupului. Aceştia nu se grăbeau. În cazul terenului deţinut de M.F., între contactarea victimei şi vânzarea efectivă a terenului acesteia au trecut patru ani. În alt caz, proprietara a fost contactată în 2017, iar o parte a terenului de 34 ha a fost vândută în 2020.

Acest mod de lucru ducea şi la perioade în care nu existau încasări. În această situaţie, pentru a păstra interesul membrilor grupului, Cătălin Sandu împrumuta sume importante de la persoane din lumea interlopă, precum Adrian Corduneanu. La acesta se apela şi pentru asigurarea protecţiei grupului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te