Igor Dodon nu dizolvă Parlamentul de la Chișinău, în ciuda deciziei Curții Constituționale

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 08.06.2019 - 17:44
alegeri.md

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a anunţat sâmbătă că nu va semna momentan decretul de dizolvare a Parlamentului şi va organiza luni o serie de consultări cu fracţiunile parlamentare, relatează site-ul deschide.md.

SHARE

„Conform Constituţiei, preşedintele poate dizolva Parlamentul doar după consultarea fracţiunilor. Nici o lege nu mă obligă să dizolv azi Parlamentul. Nu voi semna azi decretul. În funcţie de situaţie, luni voi invita pentru consultări fracţiunile, aşa cum prevede Constituţia. Ştiu că este decizia CCM care obligă Preşedintele să dizolve Legislativul. Partidele pot să mai negocieze, poate azi vor găsi compromis”, a declarat Igor Dodon sâmbătă, citat de Mediafax.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este obligat de Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) să dizolve Parlamentul, dacă nu e funcţional până la finalul zilei de vineri, după 90 de zile de la data validării alegerilor parlamentare, se arată într-o decizie a CCM dată în aceeași zi.

Din decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău rezultă că vineri, 7 iunie, a fost ultima zi în care putea fi format un Parlament funcţional. 

Citește și SCANDAL LA CHIȘINĂU. Parlamentul, „nefuncțional”, a ales un nou guvern. Ambasadorii, în întuneric

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis sâmbătă o nouă decizie, care vizează şedinţa parlamentară convocată la ora 12.30 de către Blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), relatează site-ul deschide.md.

Conform deciziei emise sâmbătă, orice act adoptat sâmbătă în Parlament este nul, deoarece termenul de formare a organelor din Parlament a expirat vineri.

„Orice acţiune şi/sau act legislativ care are drept scop desfăşurarea activităţii Parlamentului după apariţia circumstanţelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituţionale şi sunt nule”, se menţionează în documentul emis de Curtea Constituţională a Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te