sâmbătă 03 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

Hoț urmărit pe străzile Capitalei. I-a amenințat pe polițiști cu un cuțit, iar aceștia au scos armele

Data publicării: 03.10.2026 • 11:45 Data actualizării: 03.10.2026 • 12:08
Hoț urmărit pe străzile Capitalei. I-a amenințat pe polițiști cu un cuțit, iar aceștia au scos armele - Foto: captură video camere de supraveghere
Hoț urmărit pe străzile Capitalei. I-a amenințat pe polițiști cu un cuțit, iar aceștia au scos armele - Foto: captură video camere de supraveghere

Un bărbat bănuit că a intrat într-o curte din Sectorul 6 și a furat mai multe bunuri a fost urmărit de polițiști prin București. Când a fost interceptat, acesta i-ar fi amenințat cu un cuțit, iar agenții au scos armele din dotare.

Un bărbat suspectat de furt calificat a fost imobilizat de polițiștii Capitalei după o urmărire în timpul căreia acesta i-ar fi amenințat în repetate rânduri cu un cuțit.

UPDATE. Bărbatul are 40 de ani și este cetățean lituanian.

Hoț urmărit pe străzile Capitalei. I-a amenințat pe polițiști cu un cuțit, iar aceștia au scos armele

Incidentul a început pe 1 octombrie, în jurul orei 10:00, când Secția 20 Poliție a fost sesizată prin 112 că un bărbat ar fi escaladat gardul unui imobil din Sectorul 6.

Proprietarul se afla în locuință în momentul în care bărbatul ar fi intrat în curte.

Polițiștii ajunși la adresă au stabilit că suspectul ar fi pătruns în curtea imobilului prin escaladarea gardului și ar fi sustras mai multe bunuri de pe terasa exterioară a casei.

Agenții au început verificările în împrejurimi și, la scurt timp, au observat un bărbat care corespundea semnalmentelor persoanei căutate.

În momentul în care polițiștii au încercat să îl intercepteze, bărbatul ar fi scos din buzunarul pantalonilor un cuțit și i-ar fi amenințat.

Potrivit Poliției Capitalei, suspectul s-ar fi apropiat de unul dintre agenți și ar fi gesticulat în direcția acestuia cu obiectul tăietor-înțepător.

Polițiștii i-au cerut să abandoneze cuțitul și să se conformeze somațiilor, însă bărbatul ar fi refuzat și ar fi fugit în direcția opusă.

Agenții au pornit în urmărirea lui, iar acesta ar fi continuat să îi amenințe cu cuțitul.

Polițiștii au scos armele din dotare

În timpul urmăririi, polițiștii și-au scos armamentul și l-au somat din nou pe bărbat să abandoneze cuțitul.

Pentru că acesta ar fi continuat să se comporte agresiv și să refuze somațiile, agenții au așteptat un moment în care au putut interveni și au reușit să îl imobilizeze.

Bărbatul a fost dus ulterior la sediul Secției 20 pentru continuarea cercetărilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 fac cercetări pentru ultraj, sub forma amenințării, iar față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele, potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră