"În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19 vă pot spune că Grecia este o destinaţie sigură. Suntem pregătiţi cu spitale în fiecare regiune din insulă şi pentru orice situaţie, dar până acum avem doar câteva cazuri în Creta. Aşa cum am făcut-o şi în ultima decadă, noi suntem pregătiţi să arătăm tuturor, celor care vor alege să-şi petreacă în Creta această vară, gastronomia, natura şi frumuseţea. Suntem optimişti şi sperăm să avem un an bun în turism. Sperăm ca totul să iasă bine pentru această insulă şi aşteptăm turişti din toată lumea, chiar şi din ţări care au avut cazuri de coronavirus, pentru a-şi petrece vacanţa. Chiar şi din România, de unde aşteptăm chiar mai mulţi turişti decât anul trecut, când s-au aflat pe locul 17 în topul turiştilor din Creta. Este o bună poziţie comparativ cu alte pieţe est-europene şi est- mediteraneene. Anul trecut au fost 33.000 de turişti români în Creta. Asta este o statistică făcută doar la sosirile pe aeroporturi, fără a-i pune la socoteală pe cei care ajung aici cu feribotul. În această vară avem 15.000 de turişti din toată lumea, dar zborurile sunt deschise doar de la începutul lunii. Sunt deja veniţi destui români. (...) Datele exacte le avem la sfârşitul fiecărei luni", le-a declarat Arnaoutakis jurnaliştilor români, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
Peste 80.000 de oameni care activează în turism şi în sectoarele adiacente au urmat cursuri de prevenţie în ceea ce priveşte pandemia, a spus guvernatorul grec.
"Este esenţial să urmăm sfaturile specialiştilor în ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea şi făcând asta sperăm ca totul să fie bine în viitor. E ceva la care aspirăm cu adevărat, ţinând cont de faptul că turismul în Creta generează jumătate din veniturile de pe insulă. Mai mult de 80.000 de oameni au fost instruiţi în ceea ce priveşte măsurile de protecţie, de la angajaţii hotelurilor, ai aeroporturilor, restaurante, taximetrişti, şi toţi au obţinut certificarea privind această instruire, şi din datele pe care le avem acum majoritatea hotelurilor din estul insulei sunt deja deschise. Am vizitat multe hoteluri în ultimele săptămâni şi am constatat că toată lumea respectă protocoalele Ministerului Sănătăţii", a mai spus Stavros Arnaoutakis.
El a precizat că Ministerul Sănătăţii a decis efectuarea a 850 de teste pe zi pentru noul coronavirus pe aeroportul din Heraklion.
"În ceea ce priveşte numărul de sosiri, Ministerul Sănătăţii a decis să efectueze 850 de teste pe zi pe aeroportul din Heraklion. Ministerul decide ca în cazul în care există o ţară cu număr mare de cazuri să schimbe algoritmul de calcul pentru testări", a subliniat oficialul elen.
Întrebat dacă turiştii români care ajung cu avionul în Creta vor fi nevoiţi să prezinte un test negativ la COVID-19 pentru a putea intra în Grecia pe calea aerului, guvernatorul a răspuns: "Deocamdată am fost anunţaţi de Ministerul Turismului că doar turiştii care intră în Grecia prin vama Promachonas cu maşina din ţările est-europene trebuie să prezinte rezultatul unui test. În ceea ce priveşte turiştii care sosesc cu avionul nu există o astfel de decizie la nivelul ministerului. Nu avem ce să confirmăm, nu avem această informaţie".
Privitor la sprijinul acordat de statul elen mediului de afaceri afectat de pandemia de COVID-19, Arnaoutakis a spus că suma totală alocată pentru acest scop este de 10 miliarde de euro.
"Regiunea Creta a sprijinit cu peste 10 milioane de euro pentru toate nevoile legate de pandemia de COVID-19. Şi în afară de această sumă mai avem şi sponsorizări de peste 2 milioane de euro. Pentru a sprijini mediul de afaceri din regiune, statul grec a bugetat 10 miliarde de euro, aici incluzând şi sectorul turistic, afectat de pandemie, însă în momentul acesta nu ştim cât s-a cheltuit pentru că nu avem o situaţie a celor care au aplicat", a explicat Arnaoutakis.