Generalul Gabriel Crețu, adjunct SPP, depistat la Stănești, printre consumatorii de Ayahuasca

Fostul numărul doi din Serviciul de Pază şi Protecţie, Gabriel Creţu, a fost depistat la clinica unde se consuma Ayahuasca, din satul Stănești, la percheziţiile făcute la 14 decembrie, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
El s-ar fi aflat printre cele 39 de persoane care s-au înscris pentru a participa la evenimentul ce urma să aibă loc între 13 şi 15 decembrie la clinica Vanessei Youness, iubita fostului șef al Serviciului de informații din Ministerul de Interne, Gelu Oltean.
Vanessa și Oltean sunt arestați preventiv, procurorii susținând că la reuniunile de la clinică se consuma un drog de mare risc, DTM, conținut de Ayahuasca.
Potrivit aceloraşi surse, Gabriel Creţu ar fi apropiat al lui Gelu Oltean, de pe vremea când erau colegi la Academia de Poliție.
Președintele Kalus Iohannis a semnat joi decretul privind trecerea în rezervă a prim-adjunctului directorului SPP, Gabriel Creţu, general-locotenent – cu trei stele. Trecerea în rezervă, s-a spus, a fost făcută la cererea generalului în vârstă de 53 de ani.