Fiul doctorului Naum Ciomu, cunoscut după ce i-a tăiat penisul unui pacient, este judecat împreună cu cunoscuții interlopi Box, Șpac, Aticu și Coporan.
Acești ar fi implicați în intervenția cu scopul intimidării legată de o parcare desființată la Institutul IPROCHIM, conform Gândul.
Fiul doctorului Ciomu, judecat împreună cu interlopii Box și Șpac pentru intervenția de la IPROCHIM
Potrivit unor martori, vineri, 14 martie 2021, în jurul orei 12.00, mai mulți bărbați, conduși de Marian Sărbu zis Box, au descins în curtea institutului de inginerie chimică IPROCHIM, situat peste drum de Spitalul Militar București. Implicat ar fi fost și Andrei Ciomu, fiul medicului Naum Ciomu.
Interlopii i-ar fi spus paznicului „să nu se bage” și „să-și vadă de treaba lui”, pentru că ei „au închiriat spitalul și parcarea”.
Citește și: Cine sunt interlopii și funcționarii care au traficat 45 de locuințe sociale pentru șmecheri
Potrivit unor surse din cadrul IPROHIM, ar fi vorba despre clinica privată Romgermed, patronată de controversatul om de afaceri Dorian Schwartz, care funcționează într-un corp de clădire închiriat direct de la conducerea instituției de stat.
Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că, ani la rând, cu toate că nu era mai mult decât un simplu chiriaș, omul de afaceri ar fi început să folosească parcarea din curtea institutului ca și cum ar fi fost a lui, în sensul în care ar fi transformat-o în parcare cu plată și ar fi încasat câte 6 lei pe oră de la pacienții Spitalului Militar, care nu aveau unde să-și lase mașinile.
În anul 2019, noua conducere a IPROCHIM ar fi decis să închidă, cu un gard, accesul, dinspre stradă, în parcarea respectivă. Atunci, oamenii omului de afaceri ar fi adus o echipă de muncitori care să dărâme gardul respectiv, însă aceștia nu au reușit decât să-l avarieze.
Ca urmare, a fost atunci depusă o plângere penală, pentru infracțiunea de distrugere, la Secția 20.
Cei trei au constituit un grup infracțional organizat ai cărui membri erau specializați în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diverși agenți economici, până la valoarea de 500.000 de euro, prin violențe și amenințări.
Marian Sârbu, poreclit Box, este cunoscut în rândul interlopilor ca fiind unul dintre cei mai temuți bodyguarzi ai lui Nuțu Cămătaru.
Procurorii au pus sechestru asigurator asupra sumelor de 4000 lei, 5000 lei, 200 lire sterline și 1100 dolari americani ridicate de la inculpatul Sîrbu Marian, zis Box, și asupra sumei de 1200 euro ridicată de la inculpatul Andrei Ciomu.
Interlopii Șpac, Aticu și Box, locotenenții Cămătarilor, recuperatori și pentru o clinică privată
Procurorii DIICOT au descoperit că interlopii ar fi obligat mai mulți oameni de afaceri să achite unele creanțe, dar ar fi intervenit și pentru intimidarea conducerii unui institut de cercetare din Capitală, care intrase în conflict cu reprezentanții clinicii Romgermed.
Box, Aticu și Șpac și-ar fi pus pe picioare o companie de pază, care funcționa clandestin și care furniza, la negru, bodyguarzi pentru mai multe cluburi.