Firea dă vina pe Guvern pentru că n-a plătit ajutoarele către persoanele cu dizabilități

DE Mircea Marian | Actualizat: 20.01.2020 - 18:55

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că a fost în imposibilitatea de a acorda integral stimulentele persoanelor cu handicap, pentru că banii nu au venit de la Guvern.

SHARE

"La sfârşitul anului trecut, am fost în imposibilitatea de a putea plăti toate prestaţiile sociale, toate sumele cu care noi ne-am angajat în faţa populaţiei. Spre exemplu, în ceea ce priveşte DGASMB-ul, e vorba despre persoanele cu dizabilităţi copii şi adulţi. Copiii primesc lunar de la Primăria Capitalei, prin DGASMB, 1.000 de lei, iar adulţii 500 de lei. Am fost pur şi simplu în imposibilitatea de a achita integral aceste plăţi. Pentru copii nu avem datorii, deci nu sunt restanţe, iar pentru adulţi i-am rugat să înţeleagă faptul să plătim o parte în decembrie, o parte la începutul lui ianuarie şi final - la sfârşitul lui ianuarie, sperând ca din februarie să putem să revenim la sumele lunare", a spus Firea, la ieşirea de la întrevederea cu ministrul Mediului.

Firea a menţionat că, potrivit legii, toate taxele şi impozitele locale se duc către primăriile de sector. "92% din bugetul Primăriei Capitalei e îndestulat din impozitul pe venit procentual de la Ministerul de Finanţe. Dacă ministrul de Finanţe sau premierul are ceva cu primarul general, cum s-a văzut politic, suferă cetăţenii. (...) Nu am plătit, pentru că nu am avut bani şi banii nu au venit de la Guvern. Să ne spună domnul Orban de ce nu ne-a dat banii, plus acea întârziere care a avut loc la începutul lui ianuarie", a arătat Firea.

Ea a afirmat că o tăiere a bugetului din partea Guvernului înseamnă restricţii în toate domeniile de activitate.

"Pur şi simplu semnalul de alarmă adresat preşedintelui ţării, premierului, ministrului de Finanţe, tot ceea ce am spus la finalul anului trecut şi la începutul acestui an, am vorbit pur şi simplu aproape degeaba, aş putea spune chiar degeaba, pentru că Guvernul nu a înţeles faptul că, dacă taie bugetul Primăriei Capitalei sau alocă unul mic, insuficient, suferă oamenii", a menţionat edilul general.

Întrebată despre cuantumul alocaţiilor pentru copii, Firea a afirmat că acestea sunt foarte mici. "Partidul din care fac parte, PSD, a propus în Parlament şi s-a votat dublarea alocaţiilor. Preşedintele ţării a venit cu o informaţie, spun eu pozitivă - şi anume că a promulgat această lege. Din nefericire, Guvernul PNL Orban a prorogat termenul, iar pentru 1 septembrie a spus că nu e sigur sută la sută că vor fi dublate de la toamnă, prin urmare, austeritate la guvernare", a comentat Firea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te