La instanță, ieșeanca Adina Iuliana Ghervase a susținut că nu s-ar fi aflat la volan în momentul producerii impactului.
Citește și: VIDEO Urmăriții internațional Anaser Duduianu și Mircea Nebunu iau peste picior justiția din România
Surse judiciare au arătat că, la Poliție și la Parchet, ea ar fi refuzat să dea declarații.
După accident, s-a relaxat la o bere
Șoferița care a provocat tragedia din cartierul Păcurari a fost ridicată de polițiștii ieșeni, din incinta unei terase, a doua zi după accident.
Citește și: VIDEO Adrian "Beleaua" Corduneanu a scăpat de belele: e și liber și fără sechestru pe vila sa de lux
Femeia a mers să se „relaxeze” la o bere, după ce noaptea fusese implicată într-un carnagiu.
Citește și: INCREDIBIL După ce a omorât 4 oameni cu mașina, șoferița din Iași a ieșit la terasă. A fost reținută
Un accident înfiorător
Săptămâna trecută, Adina Iuliana Ghervase, 38 de ani, care se afla la volanul unui Alfa Romeo 147, ce circula dinspre cartierul Păcurari spre zona Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, a pierdut controlul volanului într-o curbă.
Mașina a lovit o clădire şi a intrat în plin într-o autoutilitară staţionată pe dreapta, lângă care se aflau opt muncitori de la Citadin, una dintre firmele care se ocupă de reabilitarea străzilor din Iași.
Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa, a declarat că, la ora 1,00, la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat că a avut loc un accident rutier pe şoseaua Păcurari din Iaşi, în urma căruia mai multe victime au fost surprinse sub un autoturism al companiei care se ocupă de mentenanţa străzilor.
La locul accidentului au fost deplasate de urgenţă două echipaje de descarcerare, echipajul TIM, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de prim ajutor şi personal calificat şi trei ambulanţe de la SAJ Iaşi.
„Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumului rutier şi a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public.
În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate.