Doctorul Alexandru Mahovici, care lucrează de șase ani la Spitalul Județean de Urgență Buzău a fost luat la pumni și palme de către doctorul Mihai Tache, unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi esteticieni din Buzău.
Citește și: VIDEO Încă o bătaie într-un club din Mamaia devenit cunoscut pentru încăierările cu interlopi
Incidentul a avut loc în secția de Chirurgie Plastică, unde ambii doctori profesează.
Citește și: Interlopul Oiță, căutat după ce a angajat un asasin să-i ucidă partenerul, s-a predat în Italia
Medicul Mahovici a fost acuzat de propriul coleg, dr. Mihai Tache, că ar fi tratat necorespunzător un pacient pe care îl programase pentru o operație.
De partea cealaltă, dr. Mahovici susține că ar fi fost lovit de dr. Tache. Și nu ar fi prima oară când s-ar întâmpla astfel de scene, spune medicul.
Am fost lovit chiar în secție. Mi-a zis că sunt un bou
“Luni mi-am luat liber, o zi de concediu, și am sunat-o pe doamna asistentă din policlinică să interneze un pacient cu niște lipoame.
Marți, după ce am ajuns la serviciu, am coborât să consult un alt pacient și am primit un apel de la dr Tache să vin de urgență sus. Apoi m-a gresat verbal, mi-a zis că sunt bou, prost și mi-a aplicat câteva palme la cap. Apoi, am înțeles că era vorba despre pacient care avea niște lipoame mai mari și nu se putea opera. Am externat pacientul și dl doctor m-a luat pe mine să mi facă referate la Colegiul medicilor și Consiliul de Etică cu privire la pacientul respectiv, deși nu l-am operat, l-am externat imediat.
Am fost lovit chiar pe secție, am și martori două asistente care m-au văzut și mi-au zis să nu las incidentul să treacă, să iau măsuri. Nu este prima dată când se întâmplă, dr Tache a mai fost violent față de mine, nu doar verbal, mi-a mai aplicat același tratament”,a declarat medicul Alexandru Mahovici, conform sansanews.ro.
Medicul care acuză că a fost agresat e colegul său spune că nu va lăsa lucrurile așa, ci va merge mai departe până i se va face dreptate:
“M-am prezentat la spital pentru agresiune fizică, am fost consultat de medicul neurolog, mi s-a făcut CT și mi s-a administrat tratament. Mâine voi da declarație la responsabilul de accidente de muncă, dumnealui ar trebui să sesizeze polițiștii. Dacă nu se întâmplă acest lucru, voi face eu plângere.”
Pe baza informațiilor apărute în presă, managerul Spitalului Județean, Claudiu Damian, anunță că a demarat cercetări pentru a stabili cum au stat în realitate lucrurile:
“Astăzi am citit în presă că ar fi fost o altercație între dr. Tache și dr. Mahovici. Doctorul Mahovici nu mi-a înaintat nicio plângere până la ora aceasta, este în concediu medical, iar la întrebarea către domnul dr. Tache dacă a fost vreo altercație între dânșii a zis că nu l-a atins pe dr. Mahovici. Mai mult de atât, nu avem. Vom demara o anchetă, depinde de etică sau disciplină, normal pentru agresiune ar trebui să intre la Comisia de Disciplină domnul dr. Tache.”
Mahovici, vizat de o anchetă a Colegiului Medicilor
În paralel, o anchetă care îl vizează pe dr. Alexandru Mahovici va fi demarată de Colegiul Medicilor, în urma unei plângeri depusă împotriva sa.
„Din partea Secției Chirurgie Plastică s-a depus o plângere vis-a-vis de conduita dr. Mahovici legată de un pacient, plângere depusă către Comisia de Etică și Colegiul Medicilor, urmând a se discuta, a se analiza și se va da un verdict pe partea medicală. Iar pe partea de disciplină, dacă se va confirma, domnul doctor Tache va fi sancționat.”
În funcție de rezultatul cercetărilor, se va stabili dacă se impun sancțiuni și ce măsuri vor fi luate împotriva halatelor albe.
“Facem precizarea că Spitalul Judetean de Urgenta Buzau se disociaza de astfel de comportamente si are toleranta zero fata de acestea.”, transmite Spitalul Județean cu privire la scandalul dintre cei doi medici.