Încă domnește liniștea pe celebrul Bulevard Vitosha din capitala bulgară Sofia. Deși a mai rămas doar o zi până la alegerile parlamentare de duminică (4 aprilie), forfota campaniei electorale lipsește aproape în totalitate. Ici-colo mai apar câțiva reprezentanți ai partidului de opoziție „Ridică-te, Bulgaria! Mutrele mafiote, afară!”, care fac transmisiuni în direct pe Facebook.
Sperând în obținerea unui număr cât mai mare de voturi, această formațiune - rod al demonstrațiilor anti-guvernamentale din vara și toamna anului trecut - și-a propus să-l împiedice pe Boiko Borisov, actualul premier al Bulgariei, să câștige un al patrulea mandat.
În miezul campaniei electorale, guvernul de la Sofia a activat un nou lockdown, după ce, nu mai departe de 1 martie, ignorând criticile exprimate de unii experți în sănătate, precum și numărul ridicat de infecții, hotărâse să deschidă sectorul gastronomic și să anunțe și alte măsuri de relaxare a restricțiilor în viitorul apropiat.
Acești pași s-au soldat cu un nou și nefericit record de îmbolnăviri de Covid-19. ”Aproape ne-am atins limitele”, a declarat recent Assen Baltov, directorul celui mai mare spital de urgență din țară, într-un interviu radiofonic.
Mai bine cu omul pe care îl cunoaștem
În pofida unei strategii slabe de combatere a pandemiei, dar și a demonstrațiilor de amploare împotriva corupției desfășurate anul trecut, primul loc în sondaje continuă să fie ocupat confortabil de partidul premierului Boiko Borisov - GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei). De ce?
Un posibil răspuns ne oferă un bărbat de vârstă mijlocie, locuitor al Sofiei: ”Opoziția încă nu s-a profilat. Eu unul, chiar dacă aceasta nu este cea mai bună, prefer varianta pe care o cunosc”.
Mulți tineri bulgari nu împărtășesc această părere. Printre aceștia este și Dimităr Dimitrov, 29 de ani, un tip modern și expresiv, a cărui teză de masterat despre istoria relațiilor internaționale la London School of Economics s-a bucurat de cea mai bună notă.
Dimitrov ar avea oportunități excelente de carieră pe plan internațional. Totuși, în urmă cu șase ani el a hotărât să se reîntoarcă în țara natală și să candideze pe lista Bulgariei Democratice (DB), o alianță liberală de dreapta condusă de Hristo Ivanov. Fost ministru al justiției în executivul Borisov, Ivanov a demisionat în 2015 după o reformă nereușită în acest domeniu.
„Nepotismul și corupția sunt omniprezente”
Dimitrov este convins că Boiko Borisov și guvernul său sunt „uzați, lipsiți de legitimitate și dăunători vieții politice și publice din Bulgaria”. Tânărul om de știință reprezintă o generație de bulgari care gândesc global și acționează local. Dorința lui Dimitrov este ca bulgarii tineri și excelent educați să se implice în politică pentru a încerca să rupă vechile structuri.
Același lucru îl vor Iva și Atanas, care au participat la demonstrațiile anti-guvernamentale de la Sofia de anul trecut, scandând ”Mafie! Corupție!”.
Cei doi tineri de 27 de ani sunt un cuplu și lucrează ca specialiști în managementul digital. Iva a studiat în Austria, dar s-a întors în Bulgaria acum trei ani. ”În niciun domeniu politic nu văd oameni capabili să înțeleagă care le este menirea”, spune prietenul ei Atanas. ”Birocrația și incompetența sunt omniprezente”. Iva adaugă: ”Nepotismul și corupția sunt peste tot. Asta este marea dezamăgire a oamenilor”. Însă, în același timp, tocmai asta îi motivează să voteze și să susțină o alternativă, adaugă ea.
Formare dificilă a guvernului
Bulgaria ocupă ultimul loc în UE, alături de Ungaria și România, în indicele de percepție a corupției întocmit de Transparency International. Un loc la fel de neonorant la nivelul UE ocupă această țară și în ceea ce privește libertatea presei.
În 2020, organizația Reporteri fără Frontiere au clasat Bulgaria pe locul 111 din 180. ”O mare parte din mass-media este deținută de câțiva oameni de afaceri, care determină linia editorială în strânsă coordonare cu politicieni de frunte”, spune organizația.
Corupție, nepotism, presă controlată politic - tinerii bulgari care au ieșit în stradă anul trecut vor să scape de toate acestea.
Cu voturile lor sau din poziția de parlamentari. Potrivit sondajelor, Bulgaria Democratică, partidul urban al lui Dimitrov, ar putea obține între șase și opt la sută din voturi. Rămâne totuși un mare semn de întrebare în ceea ce privește formarea unei coaliții cu alte partide de opoziție. ”Nu văd niciun posibil partener de guvernare”, spune Atanas. ”DB ar răpi motivația alegătorilor săi dacă s-ar angaja într-o coaliție cu un partid din actualul status-quo”.
Prin ”partide de status quo”, Atanas înțelege cele mai mari trei partide din Bulgaria – GERB al lui Borisov, ”Partidul Socialist Bulgar” (BSP), succesorul „Partidului Comunist Bulgar” și „Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți” (DPS), partidul minorității turce din Bulgaria.
Potrivit Reporteri fără Frontiere, Delian Peevski, cel mai cunoscut reprezentant al acestui din urmă partid este totodată și ”cel mai influent magnat de presă din Bulgaria, implicat în scandaluri legate de îmbogățire ilegală și abuz în serviciu”.
Considerat de mulți bulgari un simbol al sforăriilor și corupției, DPS a decis să nu-l mai pună pe listele sale de candidați în aceste alegeri.
Ce s-ar putea întâmpla după alegeri? Dimitar Dimitrov inspiră adânc și spune: „Nu va fi ușor, dar ar trebui să evităm compromisurile lipsite de principii”. Un proiect nobil, dar foarte dificil, deoarece viitorul parlament va fi probabil foarte fragmentat cu cinci până la opt partide.
Tinerii din Bulgaria care au demonstrat anul trecut încă speră că țara lor o va apuca într-o nouă direcție. ”Încă sper ca lucrurile să se schimbe”, spune Iva. Și dacă situația actuală se menține? Sugerând că va contesta rezultatul scrutinului, Atanas răspunde: „Proteste. Trebuie să protestăm”, afirmă el. ”Dacă nici protestele nu aduc o schimbare, atunci nu ne rămâne decât să emigrăm”...