”Cei din fostul Guvern PSD, în frunte cu Tudorel Toader, au dus România în acest punct jenant. Trebuie să-i știe toată lumea, iar în final să plătească pentru încercarea de a subjuga Justiția, timp de aproape patru ani, prin toate mijloacele, multe ilegale. Acești oameni au fost iresponsabili în funcții publice, iar acest lucru l-am reclamat în toți anii din urmă. De la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor până la cheltuieli nejustificate ale banilor publici. Acestea nu sunt simple greșeli de guvernare ci ticăloșii premeditate cu consecințe grave asupra României”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat marți câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat statului român după ce a fost revocată din funcție în 9 iulie 2018, prin decretul președintelui Klaus Iohannis, în urma unei decizii a Curții Constituționale, care l-a obligat pe șeful statului să o demită.