Peste 100 de români au fost condamnați la moarte și executați în epoca Ceaușescu, între anii 1965-1989. Era vorba despre oameni din toate păturile sociale, intelectuali, dar și infractori de drept comun.
Ei erau împușcați de un pluton de execuție. Au fost și cazuri în care condamnații la moarte au fost grațiați. Newsweek a obținut câteva detalii despre ce se întâmpla în perioada comunistă și pentru ce erau uciși infractorii sau presupușii infractori.
Cine au fost românii condamnați la moarte și executați pe vremea lui Ceaușescu
Ultimul român care a fost executat a fost Ion Pistol, cetăţean condamnat la pedeapsa cu moartea de Tribunalul Judeţean Teleorman, pentru omor deosebit de grav. Execuţia lui s-a desfăşurat pe data de 12 mai 1987.
Procesul acestuia a avut loc la 9 aprilie 1986, în faţa unui auditoriu de 500 de persoane. La acel moment, avocatul lui Pistol, Liviu Ardeiaş, susţinea în faţa instanţei că, dacă i se va aplica pedeapsa capitală, clientul său "nu va fi executat, ci ucis".
Citește și: Artistul, condamnat la moarte în România, fuge din țară. Este ovaționat la Paris și New York
Prin Sentinţa Penală numărul 6, pronunţată în aceeaşi zi, Tribunalul Judeţean Teleorman l-a condamnat pe Ion Pistol la pedeapsa cu moartea. Prin Decretul Prezidenţial numărul 74, din 4 mai 1987, Nicolae Ceauşescu respingea cererea de comutare a pedepsei cu moartea. La data de 12 mai 1987, condamnatul a fost executat, prin împuşcare, în Penitenciarul Bucureşti, a scris Adevarul.
Iar ultimul român condamnat la moarte, dar căruia i-au fost amnistiate faptele de trădare prin transmitere de secrete de care era acesta acuzat, a fost fostul ofițer DIE Constantin Răuţă, condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
În noiembrie 1973, Constantin Răuţă a transportat în Statele Unite o valiză diplomat, iar pe aeroportul din New York s-a predat organelor de poliţie americane.
În valiza diplomat se aflau date şi documente care aveau caracter de "secret de stat", potrivit RRA.
El a rămas în Statele Unite, obţinând cetăţenia americană.
Citește și: Vladimir Tismăneanu, despre cum a condamnat România comunismul: „Regândind Raportul Final“
Cunoscut este și cazul lui Ion Râmaru, un criminal în serie român, condamnat la moarte și executat. El a terorizat Bucureștiul în perioada anilor 1970-1971, când era student, comițând patru omoruri, mai multe violuri și tentative de omor. În anul 1971, patru femei au fost omorâte de un individ rămas necunoscut decenii întregi.
Gheorghe Ştefănescu, botezat și” Bachus” a fost un simplu gestionar al unui depozit de băuturi care a reuşit să facă o avere impresionantă îndoind vinul cu apă.
Conform unui documentar realizat de TVR, în realitate a fost un adevărat rechin, care a condus cea mai vastă reţea mafiotă din anii "Epocii de Aur".
Descoperit de autorităţile comuniste, a fost condamnat la moarte şi executat la Jilava, la 14 decembrie 1981, la vârsta de 52 de ani.
Administrator al podgoriilor de la Coteşti, Ştefănescu fura o bună parte din vin, dând vina pe „dezastrele naturale” pentru a justifica producţiile slabe.
Apoi, el amesteca vinurile ieftine cu cele mai scumpe, iar băutura rezultată o vindea la preţul mai mare. În afară de vin, a contrafăcut şi ţuică de prune.
În toată perioada, peste 400.000 de litri de vin au fost alterate. Se estimează că paguba pricinuită statului a fost de 4,5 milioane de dolari americani (la valoarea din anii ’70).
La valoarea actuală - aproape 10 milioane de euro. Legenda spune că din banii recuperaţi, comuniştii ar fi reconstruit podul Grant.
Citește și: 200.000 de victime ale fostei Securități. Doar doi torționari comuniști, condamnați în România
Deconspirarea întregii afaceri nu s-a datorat unei nunţi de securişti, aşa cum spune legenda, care ar fi cumpărat vin de la Ştefănescu. Prinderea lui s-a datorat modului în care Ştefănescu îşi investea profiturile: bijuteriile din aur.
49 de români, condamnați de Tribunalul Militar
Newsweek a făcut mai multe solicitări la instituțiile Ministerului Justiției. Singurul care ne-a transmis un răspuns despre situația condamnaților la moarte din vremea comunismului a fost Tribunalul Militar.
”În perioada 1972-1989, s-au aflat pe rolul Tribunalului Militar Bucureşti un număr de 39 de dosare în care s-au pronunţat sentinţe de condamnare la moarte cu privire la 49 de inculpaţi, dintre care o femeie şi 48 de bărbaţi”.
Inculpaţii au fost condamnaţi pentru următoarele infracţiuni:
- art. 157 C.p. 1968 - trădarea prin transmiterea de secrete;
- art. 167 C.p. 1968 - complotul;
- art. 165 C.p. 1968 - subminarea economiei naţionale;
- art. 291 C.p. 1968 - uzul de fals;
- art. 163 C.p. 1968 - actele de diversiune;
- art. 208-209 C.p. 1968 - furt calificat;
- art. 161 C.p.1968 - atentatul contra unei colectivităţi;
- art. 176 C.p. 1968 - omor deosebit de grav;
- art. 155 C.p. 1968 - trădarea;
- art. 225 C.p. 1968 - cap. IV Infracţiuni contra avutului obştesc;
- art. 357 C.p. 1968 – genocidul;
”Dintre condamnaţii la pedeapsa cu închisoarea, au fost executaţi 6. Faţă de ceilalţi s-au pronunţat soluţii de achitare în urma admiterii căilor extraordinare de atac (4 condamnaţi), a fost comutată în pedeapsa de 25 de ani închisoare (14 condamnaţi), a fost restituită cauza la procuror în căi extraordinare de atac (2 condamnaţi), a fost constatată intervenirea prescripţiei (16 condamnaţi), iar 4 condamnaţi figurează încă având condamnare la moarte, fiind daţi în urmărire generală”, a mai transmis Tribunalul Militar.
Cine erau călăii condamnaților la moarte
Executarea celor condamnaţi la pedeapsa capitală se efectua prin împuşcare, de către plutoanele de execuţie. Fiecare pluton era alcătuit din 12 membri, care primeau încărcătoare cu câte 5 cartuşe şi trăgeau foc după foc.
Până la momentul executării efective, condamnatul trecea printr-un întreg ceremonial. Acesta era legat de mâini şi de picioare şi ţinut câteva ore într-o cameră întunecată, fără niciun pic de lumină. În momentul în care era scos din respectivul spaţiu, el devenea extrem de bulversat din cauza luminii de afară.
„Călăii” erau foarte atent selecţionaţi, pe baza unui profil psihologic foarte bine conturat. Mai mult, ei semnau declaraţii de confidenţialitate, iar dacă divulgau secrete de serviciu puteau fi arestaţi şi condamnaţi la rândul lor la pedeapsa cu moartea.
Citește și: Penultimul român executat de Ceaușescu. Acționa doar de Anul Nou când săvârșea câte o crimă oribilă
În perioada ceauşistă, execuţiile se realizau doar în cadrul închisorilor Jilava şi Rahova. În documentele de arhivă se păstrează încă informaţii despre temutul „Fort 13” de la Jilava, adică spaţiul special amenajat pentru executarea condamnaţilor la moarte. În prezent, aici se află groapa de gunoi a penitenciarului.
La Rahova, execuţiile se petreceau într-un poligon subteran, care, după 1990, a fost dezafectat, în momentul în care a început renovarea puşcăriei, scrie Historia.
După căderea regimului comunist, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Potrivit actualei legi penale din România, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, cea mai gravă pedeapsă care i se poate aplica unui inculpat este condamnarea la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
