Relația dintre politicieni și serviciile secrete. Controlul civil al structurilor de informații. Două teme congruente, care preocupă permanent opiniile publice din democrațiile consolidate.
În România ultimilor ani, influența serviciilor secrete asupra politicului a crescut destul de mult. S-a întâmplat asta pentru că politicienii au permis structurilor de informații să se implice în luarea deciziilor politice. Treptat, politicienii au renunțat în mare parte să facă lucrul pentru care fuseseră votați.
Într-un discurs public ținut la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj, în cadrul unei conferințe intitulate „15 ani de studii de securitate“, directorul SRI Eduard Hellvig le-a reproșat politicienilor români că așteaptă ca serviciile secrete să ia decizii în locul lor.
Ce a spus directorul SRI pe această temă
„Totuși, marele câștig al acestui mandat a fost separarea de politică, absolut normală într-o societate democratică. Politica și activitatea de culegere de informații nu trebuie să fie suprapuse.
De prea multe ori, însă, greșelile trecutului afectează și comportamentul celor din prezent. Prea mulți politicieni, în deceniile anterioare, s-au obișnuit să primească «indicații» sau «sugestii» despre ce au de făcut“.
„Politicienii sunt aleși de oameni să gândească cu mintea lor, investiți cu încrederea lor să ia decizii despre cum va arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului și să aplice planuri gândite de alții.
„Serviciile secrete
nu pot fi, în același
timp, pompieri chemați
să stingă incendiile
provocate de alții și
acuzate apoi că le-a stins“
Cu toate acestea, prea mulți vor ca alții să ia decizii în locul lor, prea mulți chiar se așteaptă să primească sugestii de la servicii“.
Șeful principalului serviciu român de informații a vorbit și despre alte teme de stringentă actualitate, cum ar fi recrudescența naționalismului extremist, prezența unor foști ofițeri de informații pe lângă companiile de stat și existența ofițerilor acoperiți.
Cele mai importante fragmente din discursul directorului SRI
- „Vorbesc acum inclusiv din postura de director al Serviciului Român de Informații, o instituție care, în ultimii ani, a făcut performanță, s-a reformat și modernizat și are rezultate pe care partenerii instituționali interni și externi le apreciază.
Dar aici, în țară, e greu să vorbești despre progresele pe care le face o instituție încă percepută de unii ca moștenitoare a Securității. Și, pe bună dreptate, este greu să credem că am scăpat de fantomele trecutului mai ales când viața noastră publică este încă dominată de ele“.
Sigur că SRI-ul a făcut și greșeli. Multe, în acești 32 de ani. Să repari greșelile făcute este un proces complicat care cere timp, expertiză și foarte mult efort.
Greșeala unui șef afectează un întreg departament, iar adesea majoritatea oamenilor din acel departament sunt oameni de toată cinstea. Să schimbi părerile oamenilor despre un serviciu secret este și mai complicat. Încercăm să o facem treptat, dar încă nu este suficient“. - „Câteva dintre ele, făcute înainte de mandatul meu, au fost greșeli importante și cu siguranță criticii mei vor găsi îndeajuns de multe și din timpul mandatului meu. Îmi cer în mod sincer scuze pentru ele - pentru toate, inclusiv pentru cele de dinaintea mea“.
- „Știu și de problemele generate de unii foști lucrători ai SRI poziționați fie în spatele a tot felul de oameni, fie gravitând în jurul companiilor de stat. Vă pot spune că suntem conștienți de aceste probleme și vom face tot ce ține de noi pentru a le rezolva“.
- „Nu vom consolida democrația decât atunci când vom stimula fiecare instituție să își asume mandatul pe care îl are, fără abuzuri și fără excese. Știu că există multă neîncredere în societate în ceea ce privește numărul «acoperiților» și agenda acestora în diverse sectoare strategice. Vă pot asigura că, de la începutul mandatului meu, activitatea lor se desfășoară strict în limitele legii“.
- „Știu că există îngrijorare legitimă în legătură cu situația doctoratelor și masteratelor girate de noi. Aici chiar am reușit o reformă majoră și sper ca și alții să preia ca manual de bune practici din măsurile luate în acești ani. Am auditat și reformat întreaga școală doctorală, am dat la o parte ce nu funcționa, iar astăzi Academia Națională de Informații este un loc mai bun, mai integru“.
- „Știu că fantoma Securității este încă atașată de imaginea noastră, așa cum a revenit de multe ori în spațiul public românesc în aceste decenii.
Dar și aici am făcut lucruri de care sunt mulțumit. În timpul mandatului meu am predat întreaga arhivă a Securității către CNSAS. Și suntem singurul serviciu secret din România care a făcut asta.
Trebuia să o fi făcut mai devreme, dar sunt totuși foarte bucuros că eu și colegii mei ne-am asumat și am făcut acest lucru absolut necesar.
Desecretizarea va continua, inclusiv cu punerea la dispoziția cercetătorilor a informațiilor declasificate despre evenimente care au avut loc și după 1989. Vindecarea trecutului poate fi posibilă doar prin prezentarea adevărului“ - „Suntem din ce în ce mai polarizați în societate, iar polarizarea, ca și extremismul sau populismul, este un mare risc. Polarizarea este folosită de cei care își doresc o Românie coruptă și instabilă. Tentația soluțiilor extreme este întotdeauna mare în epoci dificile.
Validarea rapidă, explicațiile facile, spectacolul gratuit fac parte din arsenalul celor care vor să destabilizeze o societate care încă nu are încredere în ea însăși. Antidotul este concentrarea pe muncă, pe construcție, pe rezultate și recursul permanent la valori. În acest fel, echilibrul devine antidotul extremismelor“. - „În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții. Dar, așa cum spun și gânditorii liberali moderni astăzi, nu ar trebui să facem asta“.
„Cred că sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valori tradiționale, religie, elemente de identitate națională.
Trăim într-o comunitate care și-a câștigat prin sacrificii extreme, timp de sute de ani, dreptul de a avea o țară proprie, o limbă, o graniță, un steag.
Mai mult, trăim prin alegerea noastră în cea mai puternică familie democratică a lumii, și suntem un pilon de bază al celei mai mari alianțe strategice din istorie. Am depășit aproape la fel de repede ca țările dezvoltate - dacă ne uităm la scară globală - discriminări pe care alte state încă le au“.
Din discursul lui Eduard Hellvig nu puteau lipsi controversatele legi ale securității naționale, despre care a precizat că le vrea cât mai apropiate ca formă de cele din Occident. „Sigur că se mai fac erori. Mai știu că se va discuta din nou mult despre noile legi ale securității naționale. Iar aici repet ce am mai declarat.
Ne dorim legi actualizate, dar le vrem cât mai apropiate de modelul celor din Occident. Și dacă tot am ajuns aici, ar fi de dorit ca societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații.
Nu putem fi, în același timp, un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins. Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit“, a spus el.
America are 16 servicii secrete
SUA pot fi luate drept reper pentru controlul civil asupra serviciilor de informații. Peste Ocean îşi desfăşoară activitatea nu mai puţin de 16 servicii secrete.
Cele mai cunoscute dintre ele sunt Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), serviciul de informaţii externe, şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI), aflat în subordinea Ministerului Justiţiei, care este, deopotrivă, agenţie de combatere a criminalităţii şi serviciu de contraspionaj.
Majoritatea serviciilor secrete din SUA sunt în subordinea Departamentelor, echivalentele ministerelor românești. Fiind republică prezidențială, Președintele este și prim-ministru și, implicit, șeful Departamentelor.
Departamentul Apărării (DoD), de pildă, are în subordine Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA), specializată în strângerea de informații cu caracter militar, dar și Agenţia Naţională de Securitate (NSA), care se ocupă cu interceptarea comunicaţiilor, semnalelor electronice şi protecţia sistemelor de comunicaţii.
Tot de DoD ține și Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale (NGA), care gestionează datele provenite de la sateliţii militari.
Mai mult decât atât, fiecare ramură a Armatei are câte un serviciu de informaţii, nișat pe domeniu. Este vorba de Forţele Terestre (Army), Forţele Navale (Navy), Forţele Aeriene (Air Force), Marines și Paza de Coastă. Departamentul de Stat (Ministerul de Externe) are şi el în structură un serviciu secret, denumit Biroul de Informaţii şi Cercetare.
La fel Departamentul Trezoreriei (Ministerul de Finanțe) și Departamentul pentru Energie (Ministerul Energiei), unde funcționează Oficiul pentru Terorism și Informații Financiare, respectiv Oficiul pentru Informații și Contrainformații. Structura de informații a Departamentului pentru Energie supraveghează activitățile nucleare ale SUA, dar și cele ostile lor.
În afară de FBI, în subordinea Ministerului Justiţiei se mai află şi Agenţia Antidrog (DEA), specializată în strângerea de informaţii despre acest tip de infracţionalitate. În cadrul Agenției pentru Securitate Internă (Homeland Security) funcționează Oficiul pentru Informații și Analiză.
Toate aceste servicii secrete sunt reunite sub cupola Comunității de Informaţii, care trebuie să le coordoneze și care este condusă de Directorul Informaţiilor Naţionale. Acesta este principalul sfătuitor al Preşedintelui în chestiuni de „intelligence“, așa cum este numită activitatea de informații.
Cum este controlată Comunitatea de Informații
Congresul, ca reprezentant al Puterii Legislative, este instituţia care exercită principalul control asupra Comunităţii de Informaţii: monitorizează activitatea serviciilor secrete, alocă fonduri şi autorizează cheltuirea lor.
Există comisii de control atât în Camera Reprezentanţilor, denumită prescurtat HPSCI, cât și în Senat, SSCI. Ele au fost înfiinţate la sfârșitul anilor 1970, după Scandalul Watergate, când președintele american Richard Nixon a fost acuzat că a ordonat spionarea adversarilor politici.
Atunci, serviciile secrete au fost investigate de Comisiile Church şi Pike, care au găsit dovezi privind spionarea unor cetățeni americani, privind interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ilegale și privind anumite tentative de muşamalizare.
Comisiile Congresului
SUA care controlează
serviciile secrete au
fost înființate după
Scandalul Watergate
Comisia de control din Camera Reprezentanţilor numără 22 de membri. Cea din Senat are doar 15 membri. De regulă, partidul majoritar are opt membri în comisie, indiferent de numărul de locuri deținute în Senat. În ambele Comisii există membri cu dublă specializare, care sunt membri și în Comisiile pentru Buget, Apărare, Justiţie şi Afaceri Externe.
Cele două Comisii au competențe diferite. Cea din Cameră controlează cele două Programe care compun Bugetul de Informaţii: Programul Naţional pentru Informaţii (PNI) și Programul de Informații Militare (PMI). Comisia Senatului supraveghează agenţiile de informații finanţate prin PNI, care le exclud pe cele militare. Agențiile de informații militare sunt controlate de Comisiile pentru Apărare ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
Pârghiile de control ale Puterii Executive
De multe ori, atribuţiile de control ale Congresului, adică ale Puterii Legislative, se suprapun cu cele ale Puterii Executive.
Având în vedere competiția naturală care există între Legislativ și Executiv, această suprapunere creează tensiuni. De aceea, în domeniul supravegherii serviciilor secrete întâlnim cea mai dificilă separaţie a puterilor în stat.
Președintele SUA (Puterea Executivă) este cel care stabilește agenda de securitate națională și de afaceri externe. Casa Albă poate limita influența Congresului în domeniul informaţiilor şi securităţii naţionale, în special prin accesul la
informație.
Președintele are puterea de a controla clasificarea informațiilor și chiar de a nu permite accesul unor membri ai Congresului. De aceea, Puterea Executivă poate controla în mod direct accesul Puterii Legislative la informaţii şi, implicit, de a influența capacitatea acesteia de a lua decizii.
Cu toate că membrii Comisiilor de control au certificate de acces la informații clasificate, de nivel înalt, uneori sunt informați parțial în legătură cu operațiuni specifice.
Cu toate că Legea securității naționale, adoptată în 1947, prevede explicit că Congresul trebuie să fie „pe deplin informat“ despre aceste operațiuni, mai mulți președinți ai SUA au interpretat ca o obligație de a notifica doar „Grupul celor opt“, nu pe toți membrii Comisiilor de control al serviciilor secrete.
Din „Grupul celor opt“ fac parte liderul majorității și cel al minorității, din Senat și Cameră, precum și șefii Comisiilor de control (președinte și vicepreședinte).
Președintele are puterea de a respinge orice lege adoptată de Congres. Dreptul de veto al șefului statului este un instrument foarte eficient pentru a controla influența Congresului asupra activităților de intelligence.
Șefii comunității de informații sunt numiți direct de către Președinte și pot fi demiși de către acesta. Unele poziții, cum ar fi cea de Director al Informațiilor Naționale sau de Director al CIA, necesită -avizul Senatului. Alte funcții, nu. Prin urmare, președintele are dreptul să numească oameni apropiați în poziții- cheie în cadrul Comunității de Informații.
Pârghiile de control ale Puterii Legislative
Deși Constituția SUA acordă Puterii Executive prioritate în gestionarea problemelor de securitate națională și activității serviciilor secrete, articolul I învestește Congresul cu un rol important de supraveghere.
Controlul asupra Comunității de Informații este o sarcină complexă, care necesită o înțelegere mai sofisticată a domeniului.
Din cauza lipsei de acces la anumite informații clasificate sau din cauza complexității tehnice a acestora, membrii Congresului au eșuat uneori în modificarea legislației securității naționale, care rămâne atributul Puterii Executive, adică a Președintelui.
CONTROL Președinții SUA pot folosi puterea serviciilor în scopuri politice. De aceea, Congresul le controlează strict prin comisiile sale
Congresul s-a axat pe o altă pârghie eficientă de control: autorizarea de programe în domeniul informațiilor, la pachet cu aprobarea finanțării lor. Așadar, Congresul stabilește prioritățile în domeniul informațiilor, finanțând anumite programe și ignorându-le pe altele.
Government Accountability Office (GAO) este o agenție de audit și evaluare, ne-partizană, care asigură Congresului capacitatea de supraveghere financiară. Totuși, clasificarea informațiilor de către Casa Albă limitează puterea GAO de a investiga chestiuni din domeniul serviciilor secrete.
Faptul că Directorul Informațiilor Naționale și Directorul CIA, nominalizați de Președinte, au nevoie de confirmarea Senatului pentru a ocupa funcțiile obligă Casa Albă să selecteze cu atenție persoanele desemnate și reprezintă o pârghie de control pentru Senat.
Audierile din Congres
Congresul invită și, în unele cazuri, obligă oficiali de rang înalt ai Puterii Executive să apară în fața acestui for pentru audieri, în cadrul cărora li se pun întrebări menite să asigure o activitate transparentă și eficientă a Comunității de Informații.
Eficiența acestui instrument de control depinde, după cum spuneam, în mare parte de înțelegerea de către Congres a activităților Comunității de Informații.
Congresul SUA a înființat, în multe rânduri, comisii de anchetă cu scopul de a stabili, după un eșec major sau după devoalarea unor abuzuri ale serviciilor secrete, ce anume a mers prost sau ce poate fi corectat.
Ratificarea de tratate este o putere constituțională a Senatului. Cu toate că un număr restrâns de tratate se referă la chestiuni legate de serviciile secrete, senatorii pot utiliza procesul de ratificare pentru a influența anumite politici de securitate.
