CTP, după moțiune: Cam asta am văzut în Parlament, secvențe de tipul: „Ia-l de pe mine că-l omor”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat, miercuri, la postul de televiziune Digi 24, scenele din Parlament din tmpul votului pe moțiunea de cenzură care au dus la demiterea Cabinetului Orban, susținând că „ce o să vedem în continuare o să fie și mai și”.
„Există un sport pârât numit wrestling, în care Gorila vie din Colorado se bate cu Monstrul aproape negru din Dakota. Și vin ăștia cu pachete uriașe de mușchi la purtători, vopsiți, figuri înspăimântătoare, și-și dau tot felul de lovituri care sunt fake, nu sunt adevărate, asta e tehnica acestui sport pârât, să pară că-i spargi capul, că-l dai de pământ, că-l joci în picioare și, de fapt, să nu-i faci nimic. Cam asta am văzut și în Parlament, secvențe de tipul: „ia-l de pe mine, că-l omor”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Asta am văzut aici, am văzut jucători care nu sunt preocupați să câștige meciul pe teren, ci care să tragă, să împingă, să reducă terenul după nevoi, ca să câștige deformând terenul, folosind niște trucuri. Ce o să vedem în continuare o să fie și mai și”, a spus gazetarul.
CITEȘTE ȘI:
Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Orban a picat. Urmează anticipate?