Controalele ITM Sibiu, ca niște percheziții

DE Alexandru Pop | Actualizat: 22.09.2019 - 19:19
Foto: tribuna.ro

Inspectorii profită că angajații străini nu cunosc limba română și le pun întrebări pe care aceștia nu le înțeleg. În plus, îi filmează și îi fotografiază fără a le cere acordul.

SHARE

La Complexul turistic Alpina din Păltiniș lucrează în medie 20 persoane însă numărul acestora variază în funcție de sezon. Complexul turistic este cunoscut în zonă prin faptul că proprietarul acestuia încearcă să angajeze cetățeni străini, în special din Republica Moldova, confruntându-se cu o problemă aproape comună în țară – lipsa de personal. „Am zis să creez locuri de muncă pentru oamenii de peste Prut, că tot sunt români de ai noștri, pentru că la noi tinerii nu vor să muncească. Acum găsești rar și acolo oameni. Din cauza lipsei de personal am recurs la oameni din afara țării: acum îmi vin două familii din India și un bucătar din Egipt. Procedura e foarte complicată, dar s-a mai simplificat acum câteva luni, după ce mai mulți oameni din domeniu ne-am agitat. S-au eliminat niște pași care nu-și aveau rostul – acum procedura de angajare durează o lună în loc de 3 luni”, a declarat penru turnulsfatului.ro Cristian Marinescu, proprietarul complexului. Acesta adaugă că cei care stau pe termen lung sunt angajați în bază de contract, iar cei care vin în sezon – muncesc ca zilieri.

De câțiva ani au început însă problemele cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. Aceeași instituție nu este însă deloc interesată de alte cazuri flagrante de încălcare a legislației muncii, cu toate că au existat foarte multe sesizări în acest sens.  

„De când consider eu că au venit porniți și abuziv a fost acum aproape 6 ani, când a venit doamna Faur (Adriana Faur, în prezent, șef Serviciul Control relaţii de muncă în cadrul ITM Sibiu – n.n.). Senzația a fost că se face o percheziție. Dânsa zice că a găsit oameni care munceau la negru”, își amintește Marinescu. Acesta spune că a contestat concluzia lui Faur, care prevedea și aplicarea unei sancțiuni de 30.000 de lei, în instanță unde a câștigat procesul. „În instanță s-a dovedit abuz în serviciu a doamnei, dar nimeni nu a luat o decizie, nici actualul șef. Pe durata procesului, timp de 1 an și ceva, ei au stat cuminți. Când s-a dat sentința finală, au venit în alt control”, a precizat Marinescu pentru turnulsfatului.ro .

„Le dicta angajaților mei ce să scrie”

Următorul control a avut loc în anul 2017. De fapt, Marinescu spune că acum 2 ani ar fi avut loc două controale: unul în aprilie și altul în septembrie. „A venit domnul Petcu (Cristian Petcu, inspector de muncă la ITM Sibiu – n.n.). În primăvară nu a reușit să ne amendeze, deși și-a dorit mult. A venit din nou în luna septembrie, când din punctul meu de vedere a reușit să abuzeze de anumite persoane de la mine de acolo, ba i-au și speriat oarecum. Până la urmă a elaborat și el un proces verbal”, povestește Cristian Marinescu. Acesta precizează că Petcu ar fi constatat și el munca la negru, respectiv a aplicat aceeași amendă.

În cazul controlului lui Petcu, Marinescu spune că abuzul a continuat și după ce inspectorul a plecat de la complexul turistic. Acesta spune că a aflat despre faptul că a fost sancționat după 2 luni, deși inițial cei de la ITM Sibiu i-ar fi spus că totul e în regulă. „Era într-o zi de vineri când l-am sunat să-l întreb când să vin să semnez procesul, mi-a spus că e zi scurtă și s-o lăsăm pe luni. Luni l-am sunat pe inspectorul șef care mi-a transmis că n-am de ce să mă mai duc acolo că totul e în regulă, să-mi văd de treabă. Și după aproape 60 de zile mă trezesc cu proces verbal lipit la sediul firmei – amendă de 30.000 de lei, tot pentru muncă la negru. Am contestat-o și am câștigat-o și pe aceasta în instanță”, a precizat Cristian Marinescu.

Cum decurg interogatoriile ITM Sibiu

„Ei au un stil foarte interesant. Copiilor acestora pe care îi găsesc ca ospătari, chelneri – efectiv le-au dictat ce să scrie acolo sau unii nu înțelegeau foarte bine limba română. De exemplu, dacă îi spui unui cetățean moldovean care a venit să lucreze ca ospătar – <<haideți să nu derogăm>> – el nu știe ce înseamnă asta, s-a dovedit. Pe altul l-a întrebat: „Nu-i așa că ești remunerat cu suma de…?” El în loc să spună „n-am înțeles întrebarea”, că n-a înțeles-o, a răspuns: „Da”. Eu am intervenit și îl întreb „Știi ce înseamnă remunerat?”, „Păi nu”. Le spun să-i întrebe normal – „Primești bani?”. Efectiv, până am ajuns eu, au reușit să le ia la doi declarațiile. Dar cu dovezi, cu probe, am contestat și am câștigat”, explică proprietarul complexului, Cristian Marinescu.

Control la ITM

Marinescu susține că angajații instituției i-au luat firma în colimator și, de ceva timp, este controlat foarte des și se caută tot felul de otive pentru a fi amendat. Ba mai mult, la un moment dat, angajații ITM i-ar fi fotografiat și filmat muncitorii fără acordul lor.

La sfârşitul lunii iulie, doi reprezentanţi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au mers acolo în control, iar unul dintre ei s-a plimbat prin restaurant şi a făcut şi fotografii, după cum se vede în imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă spun că sancțiunile date sunt justificate și că verifică modul în care au fost făcute controalele.

Reprezentanţii ITM au transmis, într-un răspuns pentru Ştirile PROTV, că societatea comercială a fost amendată pentru neregulile descoperite în timpul controlului.

Pe de altă parte, în cadrul instituţiei a fost începută o anchetă pentru a se stabili dacă inspectorul care a făcut fotografiile a procedat corect.

“Verificarea corectitudinii modutui în care s-au efectuat înregistrări fotografice de către doamna inspector de muncă Adriana Himbagan în timput controlului face obiectuI unei comisii constituite din cadruI l.T.M. Sibiu. în acelaşi timp, comisia va verifica şi aspecte de legalitate şi corectitudine din punct de vedere procedural aI celor două controale despre care faceţi vorbire”, se arată în punctul de vedere al ITM Sibiu.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.