duminică 26 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Constanța: cinci restaurante, amendate, pentru că erau deschise în interior

Data publicării: 21.03.2021 • 15:41 Data actualizării: 21.03.2021 • 15:45
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Administratorii a cinci localuri din Constanța au fost amendați cu câte 10.000 de lei, pentru că erau deschise în interior, deși legea interzice acest lucru, a anunțat Poliția.

„În cursul serii trecute, poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie urbană au desfăşurat acţiuni, pe raza Secţiei 3, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că cinci localuri de pe raza de competenţă (bulevardul Tomis, strada Ştefan cel Mare, strada Smârdan, strada Sarmisegetuza, strada Traian) desfăşurau acte de comerţ în spaţiu închis, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

Administratorii societăţilor comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei", a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție, citat de Agerpres.

Prefectura Constanţa a anunțat că incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus înregistrată pe 21 martie, raportată la cazurile din ultimele 14 zile, este în judeţ de 3,49 la mia de locuitori, iar în municipiul reşedinţă de 5,26/1.000.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră