"În şedinţa de Guvern de astăzi am avut două ordonanţe importante, prima ordonanţă a eliminat câteva bariere pe care le-am identificat după discuţiile atât cu clienţii, cât şi cu sistemul financiar-bancar, la programul IMM Invest", a anunţat Florin Cîţu, miercuri după-amiază.
El a spus că s-au eliminat două bariere foarte importante.
"În ceea ce priveşte creditele de investiţii, garanţia de stat se va face doar asupra investiţiei. Deci va fi o garanţie de stat asupra... ipotecă legală imobiliară sau şi mobiliară asupra activelor finanţate prin credit. Deci doar pe investiţie, nu mai există o garanţie extinsă. În cazul liniilor de credit, garanţia se va face doar asupra conturilor deschise de beneficiarii programului instituţiilor de credit, asupra tuturor conturilor. Deci şi aici s-au făcut lucrurile mai simple", a afirmat el.
Cîţu a adăugat că o altă barieră eliminată este "acel criteriu COVID", spunând că a fost modificată ordonanţa pentru a se elimina ambiguitatea în acest sens.
"Aş vrea să anunţ că astăzi la ora 9.00 am depăşit plafonul de un miliard de lei şi erau deja aprobate 1.441 de credite, asta înseamnă şi de Fondul de garantare. În sistemul financiar-bancar sunt aprobate mult mai multe credite, dar după ce a fost văzută documentaţia şi de Fondul de Garantare sunt deja 1.441 de credite. După ce va fi publicată ordonanţa de astăzi, sunt sigur că viteza de aprobare va creşte şi aşa cum am spus şi eu şi premierul de mai multe ori, dacă o să fie nevoie plafonul o să fie modificat.