Primărița Gabriela Firea a declarat, la începutul ședinței CGMB, că dacă proiectul nu va fi aprobat, conturile PMB vor fi blocate începând cu 3 august, în baza deciziei judecătorești definitive pe care o are Constanda.
Primăria Capitalei trebuie să-i plătească cei 115 milioane de euro omului de afaceri după ce schimbul de terenuri care privea Parcul Bordei, proprietatea acestuia, și Satul Francez, proprietatea municipalității, a eșuat, deoarece Consiliul General nu a aprobat proiectul imobiliar cerut de Constanda, iar acesta s-a adresat instanței și a avut câștig de cauză, scrie Hotnews.
„Situația este foarte dificilă, practic suntem notificați că pe data de 3 august conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate în totalitate, nu vom mai putea face plăți nici pentru domeniul medical, nici pentru domeniul social, nici pentru subvenții la transportul public, la termoficare și nici în celelalte domenii de activitate. Sunt procese care durează de 16 ani de zile, deci nu este vina mea sau a d-voastră. Trebuie să plătim 115 milioane de euro familiei Constanda. Repet, este o problemă de 16 ani nerezolvată care a picat acum pe noi, în plină pandemie. După ce că nu avem bani , cota aferentă de la Guvern, după ce că ni se taie tot timpul veniturile, mai avem și această mare problemă cu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă și așa cum spuneam, am fost notificați că dacp nu se acceptă darea în plată, această sumă de 115 milioane de euro să fie transformată într-o suprafață din Satul Francez, după evaluarea ANEVAR, conform legii, practic 15.000 mp, ori dăm această suprafață de teren, ori dăm toți banii, dacă nu pe 3 august se închid conturile Primăriei Capitalei”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței Consiliului General.
Ana Maria Ciceală, consilier general USR, a declarat că se abține de la vot în lipsa unei evaluări a terenului, făcută de un expert, care să precizeze clar valoarea suprafeței și dacă schimbul este avantajos pentru municipalitate. Consilierii USR și PNL nu au votat proiectul. Proiectul a fost respins și la ultima ședință CGMB.
Proiectul propus în CGMB susținea: „Se aprobă darea în plată a imobilelor teren in suprafață totală de 11.102 mp si constructiile situate pe acesta, astfel cum sunt descrise în Anexa prezentei hotărâri, ca modalitate de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de Decizia civilă nr. 832A/11.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel București in Dosarul nr. 1011/2/2016 şi menţinută prin Decizia civilă nr. 1158/04.06.2019 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiție in Dosarul nr. 1011/2/2016”.
Imobilele ce urmeaza a face obiectul dării în plată vor fi evaluate de un expert ANEVAR, evaluarea urmând a fi supusă spre însuşire Consiliului General al Municipiului Bucureşti anterior încheierii actului de dare în plată, se mai arată în proiect. Deocamdată nu se știe de cât din datoria de 115 milioane de euro va scăpa Primăria după ce dă terenul, suma urmând să fie stabilită după evaluare.
Primăria Capitalei a prevăzut în bugetul pe anul 2020 circa 100 de milioane euro pentru a-l despăgubi pe omul de afaceri Costică Constanda, dar cel mai probabil nu mai are banii necesari, mai scrie Hotnews.
Satul Francez are o suprafață de circa 60.000 mp, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei. O parte din terenul pe care îl va lua Constanda are deschidere la Șoseaua Nordului.
În urmă cu aproape 20 de ani, omul de afaceri a cumpărat de la familia Lincaru, foștii proprietari, dreptul litigios asupra a 3,3 hectare de teren aflat sub Satul Francez. În 2001, a câștigat în instanță dreptul de proprietate asupra terenului. Traian Băsescu, la vremea respectivă primar general al Capitalei, a hotărât să păstreze Satul și i-a oferit lui Constanda, la schimb, în baza Legii 10/2001, 3,3 hectare în Parcul Bordei, potrivit Hotnews.
Constanda a vrut să construiască acolo clădiri de locuințe, dar municipalitatea s-a opus fiindcă era spațiu verde. Omul de afaceri s-a considerat nedreptățit și s-a adresat instanței. Judecătorii i-au dat dreptate, obligând Consiliul General al Municipiului București să-i aprobe blocuri de 5 etaje în Parcul Bordei și să-i plătească despăgubiri de 18 milioane de euro. La această suma s-au mai adăugat penalități de circa 12 milioane de euro, suma ajungând la aproape 30 de milioane de euro.
Ca să nu plătească acești bani, iar Bordeiul să rămână parc, în 2008, primarul Capitalei la vremea respectivă, Adriean Videanu, și omul de afaceri Costică Constanda au semnat un contract prin care omul de afaceri Costică Constanda a renunțat la terenul din Parcul Bordei și a primit la schimb o suprafață identică în Satul Francez. În contractul de schimb, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se obligă să-i aprobe lui Constanda, în Satul Francez, un Plan Urbanistic Zonal care îi permitea să construiască blocuri de 5 etaje.
În mod normal, aici problema trebuia rezolvată. Numai că Planul Urbanistic Zonal nu a fost aprobat în timp util, ci abia în decembrie 2010, după ce Costică Constanda a dat deja în judecată Primăria Capitalei și a cerut daunele aferente.