„Domnule Cumpanașu, îmi cer iertare pentru că nu am reușit să înving sistemul corupt din România!
La data de 20 ianuarie 2014 sora mea, Aura Ion, murea înghețată, după ce aeronava cu care se deplasa s-a prăbușit în Munții Apuseni. Autoritățile nu i-au localizat: STS-112, Romatsa, SRI. MApN-ul nu a vrut să ridice pentru misiune elicopterul Puma Socat. Am avut aceeași reacție pe care o aveți dumneavoastră acum: cine este vinovat să plătească!”, transmite Mariana Ciucă, soare Aurei.
De asemenea, aceasta spune că s-au distrus şi falsificat probe în dosarul accidentului aviatic, din Apuseni, când, la fel ca şi în cazul Alexandrei, STS nu a reuşit localizarea.
„M-am implicat în dosarul anchetei penale, dar procurorii militari au început să distrugă și să falsifice probe din dosar, au refuzat să administreze probe relevante solicitate - de exemplu expertiza pentru localizare STS, iar acolo unde nu au avut ce să facă au interpretat după bunul plac. În final, pentru STS-112, SRI, Smurd și MApN au emis o soluție de clasare deși toate aspectele invocate de noi se încadrează la siguranța națională a României”, mai spune Mariana, potrivit ȘtirileProTv.
Sora Aurei Ion susține că va continua lupta cu statul și autoritățile pentru ca ceea ce s-a întâmplat cu Aura să nu se mai repete și și-a cerut scuze familiei Alexandrei pentru că nu și-a atins scopul până acum.
„Îmi cer iertare Alexandrei și familiei ei pentru că nu am reușit să atrag răspunderea celor ce se fac vinovați de intervenția din Apuseni! Dacă reușeam, astăzi, cu siguranță autoritățile statului ar fi acționat prompt. Îmi cer iertare!”