Căpitanul Stelei în 1986, Ștefan Iovan, somat de poliție: Ia-o pe acolo că-ţi iau carnetul, nu auzi?

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 07.07.2021 - 21:50
Ștefan Iovan a fost oprit de polițiști Foto: Adrian Țone/Agerpres

Căpitanul echipei Steaua din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, Ştefan Iovan, a fost aproape să rateze inaugurarea stadionului din Ghencea.

SHARE

"Trage pe dreapta, pe aici se circulă doar terestru. Nu trece nimeni, nu auzi? Nu mă intersează cine eşti şi unde te duci. Poate să te aştepte oricine, ia-o pe acolo că îţi iau carnetul, nu auzi", i-a transmis agentul de poliţie lui Iovan, folosind de asemenea un limbaj licenţios la adresa legendei Stelei, în momentul în care acesta i-a transmis că este aşteptat de către ministrul Apărării Naţionale la arenă.

Citește și:Misiune periculoasă pentru polițiștii austrieci: Un român a luat un cuțit mai mare ca să-i atace

Ulterior, cei doi poliţişti au însoţit o o coloană de maşini a unor instituţii publice, pornind girofarul, iar traficul a fost reluat.

Citește și: Interlopul Bulă nu e poreclit degeaba așa: Are un tatuaj scris greșit pe burtă, dar el e mândru

Ajuns cu doar 5 minute înainte de a începe ceremonia de inaugurare a stadionului, Iovan a declarat pentru AGERPRES că a fost ameninţat de poliţişti, dar a evitat să afirme că i s-au adresat cuvinte jignitoare.

CITEȘTE ȘI: Fugarul Anaser Duduianu, executat pentru că nu și-a plătit telefonul

"Am avut o problemă cu poliţia, pentru că trecea galeria şi nu mă lăsau să trec. În fine, m-a ameninţat un poliţist că îmi ia carnetul. Nu m-a lăsat să trec, chiar dacă le-am spus cine sunt, le-am arătat biletul, am arătat tot, degeaba", a spus Iovan pentru AGERPRES.

Noul stadion Steaua, inaugurat cu 15.000 de spectatori

Noul Stadion Steaua, construit cu ocazia organizării la Bucureşti a EURO 2020, a fost inaugurat, miercuri seara, în cadrul unui eveniment special organizat de Clubul Sportiv al Armatei la care au fost prezenţi câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi la care au asistat aproximativ 15.000 de spectatori.

Numărul fanilor prezenţi la evenimentul în care clubului roş-albastru a sărbătorit 74 de ani de istorie, dar şi 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a fost limitat la jumătate din capacitatea arenei din cauza restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Au fost prezenţi la sărbătoare majoritatea componenţilor echipei care cucerea la 7 mai 1986 cel mai important trofeu european continental printre care se numără Helmut Duckadam, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Gavril Balint, Ladislau Boloni, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu. Au absentat din diverse motive fostul portar Dumitru Stângaciu, fostul tehnician Emeric Ienei şi managerul Stelei din 1986, Valentin Ceauşescu.

În cadrul evenimentului echipa CSA Steaua, promovată în acest an în Liga a II-a, întâlneşte formaţia sârbă OFK Belgrad.

Miercuri, Monetăria Statului a lansat pe piaţă emisiunea medalistică aniversară "35 de ani de la Câştigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către Steaua Bucureşti". Produsul medalistic aniversar - format din medalie, cutie imitaţie piele şi etui personalizat - poate fi achiziţionat la preţul de 497 lei/set pentru medalia din argint (tiraj fix 110 bucăţi) şi de 196 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru (tiraj fix 240 bucăţi).

Construcţia noii arene din Bulevardul Ghencea a demarat în februarie 2018 şi s-a încheiat în noiembrie 2020. Costurile lucrărilor se ridică la 407.353.320 lei, aproximativ 81 de milioane de euro.

Stadionul Steaua are o capacitate de 31.254 locuri şi îndeplineşte criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.

Construcţia cuprinde: 9 săli de antrenament pentru alte discipline sportive ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; 24 de camere de cazare pentru sportivi; spaţii pentru Muzeul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; zonă de presă şi sky-box-ul în partea superioară a Tribunei I, pentru a spori vizibilitatea şi care respectă standardele UEFA şi FIFA; zonă de promenadă destinată publicului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te