Canalul Bâstroe a fost deblocat. Ucraina anunţă că 16 nave încărcate cu cereale l-au traversat deja

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.07.2022 - 11:00
Canalul Bîstroe a fost un punct sensibil în relațiile româno- ucrainene

Ucraina a relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor sale de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra porturilor la Marea Neagră, prin anunţul că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, transmite Reuters.

SHARE

„În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm", a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov.

Într-un comunicat de presă publicat marţi seara, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.

Citește și: SUA: În caz de război cu China, vom ataca întâi controlul comenzilor. China: Suntem gata oricând!

Potrivit lui Iuri Vaskov, doar patru nave pot trece zilnic prin Canalul Sulina, deşi ar fi nevoie ca zilnic să treacă opt nave. Ucraina negociază cu colegii din România şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru creşterea numărului de nave care vor trece prin Canalul Sulina.

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, şi în plus va fi deschisă şi navigaţia pe Canalul Bâstroe, Ucraina se aşteaptă ca aglomerarea navelor la gurile Dunării să fie rezolvată în decurs de o săptămână, iar exporturile lunare de cereale ar urma să se majoreze cu 500.000 de tone, a apreciat Iuri Vaskov.

Citește și: 1.600 de noi dosare deschise în Dosarul Colectiv. ISU și Primăria S4 nu vor să plătească daune

Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te