marți 16 decembrie
EUR 5.0914 USD 4.3359
Abonează-te
Newsweek România

Călin Georgescu a făcut același gest ca Elena Udrea, ducând degetul la nas. Ce înseamnă în „lumea mafiei”?

Data publicării: 16.12.2025 • 08:40 Data actualizării: 16.12.2025 • 08:44
Elena Udrea și Călin Georgescu - Foto: Facebook
Elena Udrea și Călin Georgescu - Foto: Facebook

Călin Georgescu a dus degetul la nas, atunci când a ajuns, ieri, la Curtea de Apel București. Gestul este identic cu cel făcut de Elena Udrea, în timpul anchetei din dosarul „Gala Bute”. Ce înseamnă în „lumea mafiei”?

Călin Georgescu a stat, luni, față în față cu Horațiu Potra, mercenarul cu care ar fi complotat pentru a răsturna ordinea constituțională a țării, la Curtea de Apel București. 

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, când a ajuns în instanță. Și-a atins, însă, nara dreaptă cu degetul.

Călin Georgescu a făcut același gest ca Elena Udrea, ducând degetul la nas. Ce înseamnă în „lumea mafiei”?

Gestul este identic celui făcut de Elena Udrea, în mai multe rânduri, în timpul anchetei din dosarul „Gala Bute”, în care a și fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare.

Citește și: STENOGRAME Călin Georgescu: Există un plan, există o strategie a mea. Partidele vor dispărea

Inițial, fosta ministră a susținut că gestul a fost un mesaj pentru o persoană dragă ei. 

Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă», spunea Elena Udrea în 2015.

Citește și: Planul dictaturii lui Călin Georgescu. Deturnarea României de la UE și NATO „scrisă” la Moscova

În 2023, Elena Udrea a spus ce a însemnat gestul cu adevărat.

Eu am spus doar jumătate de adevăr. În mod real, gestul l-am aflat de la fostul meu prieten de la momentul acela și care reprezenta gestul pe care îl făcea Celine Dion cu soțul ei, însemna că eu sunt în siguranță în prezența lui.

A fost și un semnal prin care le-am spus celor care au vrut să mă trimită la pușcărie, un gest de atenționare. Este un fel de «știu totul despre voi». Ce am și făcut mai departe, i-am denunțat, am vorbit despre ei”, a spus Elena Udrea.

Citește și: Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, care a împlinit 6 ani: ”Am adus multă durere în suflețelul tău”

Ce înseamnă punerea degetului peste nara dreaptă?

Gestul atingerii nasului este considerat o referință simbolică la afilierea cu lumea crimei organizate, explică Radu Voinescu.

Punerea degetului peste nara dreaptă (sau apăsarea pe partea laterală a nasului), atunci când este realizată de mafioți capturați sau interogați, în special în contextul crimei organizate, este o referință deliberată la un «nas strâmb». Aceasta simbolizează afilierea la mafie sau la crima organizată.

Originea provine din realitatea istorică că mulți mafioți și executanți din secolul al XX-lea au fost implicați în confruntări violente, care adesea au dus la nasuri rupte sau deformate în urma luptelor sau bătăilor.

Un «nas strâmb» a devenit astfel un semn vizual al unei persoane care s-a angajat în astfel de activități criminale — în esență, un semn al faptului că era un «bătăuș», «delincvent» sau membru al lumii interlope.

De-a lungul timpului, acest gest a evoluat într-un cod nonverbal: prin apăsarea sau împingerea nasului într-o parte (imitând o aliniere strâmbă), individul semnalează «Fac parte din mafie» sau «Sunt unul dintre cei strâmbi». 

Este frecvent descris în cultura populară, cum ar fi în serialul The Sopranos, unde personajele îl folosesc pentru a indica subtil legăturile cu mafia.

În contextul arestărilor, acest gest servește ca o recunoaștere sfidătoare a statutului lor în cadrul organizației criminale, adesea îndreptat către camere, colegi sau autorități, consolidând loialitatea și identitatea chiar și în custodie.

Gestul «nasului strâmb» rămâne un simbol recunoscut în tradiția crimei organizate”, scrie Radu Voinescu, pe Facebook.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră