Ce boală are Mircea Geoană și ce spune despre problemele de sănătate
Mircea Geoană a refuzat să vorbească despre starea sa de sănătate, chiar și atunci când a fost întrebat de ce a ales să renunțe la păr și să se tundă la chelie. Situația a ridicat multe semne de întrebare și chiar s-a speculat în spațiul public că ar fi vorba despre o boală incurabilă. Mircea Geoană nu a vorbit, însă, niciodată despre acest lucru, însă recunoaște că viața i-a fost pusă în pericol.
Citește și: Ursula, trasă la răspundere pentru contractele vaccinurilor anti-Covid: Prea mulți bani cheltuiți
„Da, dar nu intru în detalii”, a răspuns Mircea Geoană când a fost întrebat dacă a existat vreun moment în care viața i-a fost pusă în pericol.
„Sunt detalii care… poate în cartea de memorii o să le scriu sau o să le scrie un biograf al meu când o să aibă voie să se uite la arhive (…) Am avut și eu probleme de sănătate, am avut sperieturile mele…
Sunt doctori foarte buni și aici, uneori sunt doctori mai buni aici decât acolo… Trăind la Bruxelles, când mă duc la medic, mă duc mai degrabă acolo, pentru că sunt medicii noștri și mă duc pe sistemul nostru de la NATO.(…)
Citește și: A luat mașina nașului, primar în Gorj, și a lovit mortal un om: A fugit de la locul accidentului
Cred că dacă ai un doctor bun în România și știi că e un loc în care poți să ai încredere, te duci pentru că sunt foarte buni, dacă simți că treaba nu merge și că îți pui viața în risc, încerci și în altă parte.”, a declarat Mircea Geoană, în cadrul emisiunii moderate de Ionela Năstase și Adi Hădean, „La cină”, de la Digi24.
Cel mai greu moment din viața lui Mircea Geoană
Mircea Geoană nu s-a ferit să vorbească nici despre cea mai dificilă perioadă din viața lui, în care a simțit că poate pierde totul. Este vorba despre momentul în care fiica lui a venit pe lume. Ana a luat o infecție periculoasă după ce s-a născut, iar starea ei s-a agravat rapid. Din fericire, a fost salvată la timp:
„Cel mai dificil moment din viața mea a fost când s-a născut Ana. Mihaela a născut la Municipal și asta mică a plecat din spital cu o infecție spitalicească și am fost la limită să o pierdem, la câteva zile după ce s-a născut. O luasem deja acasă… Noroc că am avut un prieten care a putut să facă rost de un antibiotic pentru vârsta respectivă și am salvat-o.
Deci, pentru mine, ăla a fost… Au murit părinții, au fost momente grele, evident toate sunt grele, dar pentru mine momentul ăla a fost absolut înfiorător, puteam să o pierdem pe Ana și faptul că poți să mori cu zile, la câteva zile, într-un spital din România încă mi-a rămas pe creier și dacă e ceva de făcut, va trebui să ne apucăm să facem spitale noi și curate.”, a povestit Mircea Geoană, în emisiunea amintită, potrivit viva.ro.