Absolventă a unei universităţi de prestigiu din Olanda, refuzată la concurs în România: Întâmplarea

DE Alin Crișan | Actualizat: 15.02.2023 - 21:38
Universitate - Foto: ZDI
Universitate - Foto: ZDI

SHARE

Absolventă a unei universităţi de prestigiu din vestul Europei, o ieşeancă a trebuit să apeleze la justiţie pentru a-şi putea valorifica diploma. S-a ajuns în situaţia absurdă ca tânăra să nu aibă dreptul să se înscrie la examenul care i-ar fi permis să demonstreze că îşi cunoaşte meseria tocmai pentru că o condiţie obligatorie era să demonstreze că-şi cunoaşte meseria. A câştigat într-un final şi procesele deschise, dar şi concursul la care nu era primită. Totul, însă, după aproape un an de chinuri.

Absolventă a Liceului Naţional din Iaşi, Andrada P. a urmat ulterior cursurile facultăţii de drept ale universităţii Leiden din Olanda (foto), instituţie de învăţământ situată pe locul 77 în lume. Spre comparaţie, Universitatea „Al.I. Cuza” este situată în acelaşi top pe locurile 1.201-1.400.

Tânăra s-a specializat în drept european, terminând masteratul „cum laudae”. Ulterior, s-a adresat Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), care i-a eliberat atestatul necesar pentru ca studiile efectuate în Olanda să fie recunoscute în ţară.

Cu atestatul în buzunar, a solicitat înscrierea la examenul de admitere în profesia de avocat, organizat în aprilie anul trecut de Baroul Bucureşti. A primit însă prin e-mail decizia de respingere a dosarului întrucât nu respecta una dintre condiţiile de înscriere, aceea de a fi dovedit că a studiat dreptul românesc în cadrul facultăţii absolvite.

A urmat un şir de procese în cadrul cărora Andrada P. a avut ocazia să ia cunoştinţă din postura de reclamant cu mersul justiţiei româneşti.

A deschis mai multe procese

Tânăra a demarat mai multe acţiuni în instanţă. A cerut, în contencios administrativ, obligarea comisiei de examinare să o primească la examenul de avocat stagiar. Cum însă procesele în contencios administrativ durează şi exista riscul ca examenul să treacă până să se judece cauza, Andrada P. a cerut permisiunea de a se înscrie totuşi la examen, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale.

Acest tip de acţiune permite luarea unei decizii rapide cu aplicare imediată fără a se soluţiona fondul problemei, dar şi fără ca interesele petentului să fie afectate. A avut câştig de cauză, Curtea de Apel obligând comisia să îi permită să dea examenul, cu rezerva ca validarea rezultatelor să se amâne până după soluţionarea definitivă a acţiunii propriu-zise în contencios administrativ.

Printr-o a treia acţiune, tânăra a cerut suspendarea executării paragrafului din hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (CUNBR), care impunea ca în actele de studii să apară menţiunea conform căreia candidatul cunoaşte dreptul românesc. A câştigat-o şi pe aceasta, astfel încât nu mai exista nicio piedică birocratică împotriva prezenţei sale în sala de examen.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te