joi 04 septembrie
EUR 5.0772 USD 4.3611
Abonează-te
Newsweek România

A murit jurnalistul Horia Alexandrescu

Data publicării: 20.09.2021 • 09:07 Data actualizării: 20.09.2021 • 09:07
Horia Alexandrescu avea 74 de ani. FOTO: Facebook
Horia Alexandrescu avea 74 de ani. FOTO: Facebook

Anca Alexandrescu a anunțat decesul tatălui ei pe Facebook.

Jurnalista Anca Alexandrescu a anunțat pe Facebook decesul tatălui ei, gazetarul Horia Alexandrescu. ”Tata a plecat...” a fost mesajul scurt postat de Anca Alexandrescu.

Horia Alexandrescu (n. 9 aprilie 1947, Bucureşti), a fost ziarist, director şi fondator al unor gazete din peisajul media de după anul 1989, autor a 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune, preşedinte al Fundaţiei Române pentru Jurnalism.

CITEȘTE ȘI: Deputatul care vrea să conducă țara cu Biblia: două doctorate, 7 terenuri, 110.000 € dați împrumut

A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică, din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”. Debutează în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, iar apoi devine redactor al acestei publicaţii. Din anul 1977 scrie la Scânteia Tineretului, iar din 1989 activează la secţia sport a Tineretului Liber. După anul 1989 este secretar general de redacţie la Tineretul Liber, iar apoi redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie. În anul 1990 a înfiinţat „Sport Star", un ziar de sport care nu s-a bucurat de succes.

CITEȘTE ȘI: FOTO Cătălin Botezatu a făcut-o praf pe Andreea Marin: Ieftin, obosit. Daniela Crudu e mai bine

În toamna anului 1990, alături de Adrian Sârbu şi de alţi 5 jurnalişti a fondat cotidianul Curierul Naţional, fiind totodată şi directorul general al publicaţiei. În 1992 vinde toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 părăseşte ziarul înfiinţat în 1990 şi pune bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care este şi director general. Părăseşte acest ziar în anul 2001 şi înfiinţează cotidianul Independent.

În 2004 a realizat şi moderat o emisiune la Televiziunea Română, „Cafeneaua politică", emisiune premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru". În 2009, o emisiune cu acelaşi titlu, Cafeneaua Politică, este moderată de Horia Alexandrescu la postul de televiziune OTV.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră