Nicolae Ceaușescu, la acea oră liderul rebel al unei țări comuniste, a condamnat agresiunea coordonată de ruși, dar, în același timp, și-a pregătit eventualul refugiu, în Iugoslavia prietenului Iosip Broz Tito, scrie fanatik.ro
„Operațiunea Dunărea” a fost numele de cod al invaziei celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, pentru a stopa valul de reforme produs de regimul efemer condus de Alexander Dubcek.
Dacă Ungaria, Bulgaria, RDG și Polonia au răspuns în poziție de drepți comenzii venite de la Moscova, România, care intrase pe o pantă ușor reformistă, a refuzat să-și trimită trupele într-o țară suverană.
Citește și: Zi istorică pentru Grecia. Țara iese de sub supravegherea impusă de Comisia Europeană după 12 ani
Tratatul de la Varșovia, un pact teoretic defensiv creat de comuniștii est – europeni la ordinul și sub tutela Moscovei, suferea, așadar, prima fisură. Autorul ei a fost Nicolae Ceaușescu, devenit în acel moment favoritul Occidentului, singurul șef de stat membru al alianței care îl sfidase pe liderul sovietic Leonid Brejnev. Cum a fost posibilă această opoziție, considerată de sovietici drept înaltă trădare, și mai ales care au fost atuurile președintelui României, a explicat istoricul Ioan Scurtu.
„Au existat riscuri reale, și această stare de fapt a fost evocată mai întâi de Ion Mihai Pacepa (n.r șef al spionajului românesc, în acea perioadă), în Memoriile sale și apoi de cei care s-au bazat pe respectivele documente. Documentele demonstrează că, în noaptea de 20 spre 21 august, în jurul orei 2.30 – 3.00, Ceaușescu a fost informat cu privire la intervenția armatelor celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia, în Cehoslovacia. A convocat imediat Biroul Politic, cu care a discutat despre această intervenție și, în unanimitate, s-a hotărât ca România să condamne actul de agresiune”, a declarat pentru „Fanatik” profesorul Ioan Scurtu.
„În „Memoriile” sale și în cartea „Orizonturi Roșii”, Pacepa scrie că, atunci când a aflat de invazie, Ceaușescu ar fi ordonat să i se pregătească un avion pentru a zbura la Beijing. În realitate, nu a fost vorba despre așa ceva. Ceaușescu a avut în vedere această rezistență. Nu doar că nu a plecat în China, ci a avut o întâlnire, în Iugoslavia, cu Iosip Broz Tito (n.r peședintele R.S.F Iugoslavia, aflat într-o relație rece cu Moscova), în ideea unei colaborări armate, pentru respingerea eventualei agresiuni”, a continuat Scurtu.
Potrivit doctorului în istorie, „urma ca, în cazul în care armata română nu ar fi putut rezista, să se retragă în Iugoslavia, alături de conducerea statului, iar de acolo să pregătească reluarea luptei. Fusese deja lansată doctrina luptei întregului popor pentru apărarea independenței și a suveranității naționale, astfel încât să poată fi respinsă o eventuală invazie”.
Citește și: Ilie Năstase a făcut doar cinci zile de armată și a ajuns general cu două stele. De la Băsescu
În acel moment au avut loc mobilizări masive în rândul armatei și al rezerviștilor, și au fost înființate Gărzile Patriotice. Oficial, nu a fost declarată mobilizarea generală, însă, având în vedere faptul că populația a fost chemată sub arme, practic, acest lucru s-a produs.
În acest sens, interlocutorul nostru a subliniat: „Constituirea Gărzilor Patriotice a fost expresia voinței de a apăra integritatea națională și teritorială”.
„Ulterior a avut loc plenara Comitetului Central al PCR, la care au participat atât membrii Guvernului și ai Consiliului de Stat, care, de asemenea, s-au pronunțat în favoarea condamnării acestei intervenții. Astfel, la 21 august, când Ceaușescu a rostit cuvântarea din balconul Comitetului Central, condamnând energic această intervenție, beneficia de o acoperire din partea principalelor organe de partid și de stat”, a povestit Ioan Scurtu.
Multă vreme, asupra evenimentelor care puseseră România pe jar în timpul Primăverii de la Praga a plutit misterul. Foarte multă lume a chibzuit asupra motivelor reale ale atitudinii diferite a șefului statului român, dar și a posibilelor atuuri ale acestuia, în condițiile unui risc iminent. Și, totuși, potrivit istoricului Ioan Scurtu, motivul real pentru care Ceaușescu l-a înfruntat pe Brejnev a fost unul de natură ideologică.
