Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
Doliu și lacrimi în România. Fosta noastră mare sportivă olimpică a murit, după un îndelung chin
”Drum lin, Felicia Țilea Moldovan!
Federația Română de Atletism anunță cu durere trecerea în neființă a celei care a fost sulițașa Felicia Țilea Moldovan.
De-a lungul carierei, a adunat 33 de selecţii în echipa naţională, dintre care 4 la Jocurile Olimpice, 7 la Campionatele mondiale în aer liber, 5 la Campionatele europene în aer liber.
Citește și: Zi de doliu uriaș în muzică. Una dintre cele mai mari cântărețe din toate timpurile a murit subit
A fost medaliată cu argint la Mondialele din 1995.
A fost de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei și a stabilit 5 recorduri naţionale. Maestră a sportului (1989), Maestră emerită a sportului (1995). Distinsă cu Ordinul „Meritul Sportiv / clasa a III - a” (2004).
Dumnezeu s-o odihnească, condoleanțe familiei îndoliate!”.
Cei de la TVSport s-au alăturat și ei cu un mesaj emoționant: ”De astazi, lumea atletismului este mai saraca. La doar 57 de ani, vicecampioana mondiala la aruncarea sulitei Felicia Tilea a incetat din viata!
Nascuta pe 29 Septembrie 1967 la Magura Ilvei in judetul Bistrita - Nasaud, Felicia Tilea Moldovan si-a inceput activitatea la CSM Zalau in 1988, avandu-l ca antrenor pe Nicu Lapusanu.
Primele medalii le-a obtinut la nationalele de tineret si seniori in 1989, iar in perioada in care a activat la clubul din Zalau, Felicia Tilea Moldovan a castigat SuperLiga Europei in 1993 si 1996, o obtinut bronzul european la edita de la Helsinki din 1994 , iar un an mai tarziu, a devenit Campioana Mondiala Universitara la Fukuoka.
In acelasi an, la Goteborg, a devenit vicecampioana mondiala.
Citește și: Doliu, în fotbalul românesc. S-a stins un apreciat jucător în anii 1990. Reacția lui Lăcătuș
Felicia Tilea Moldovan a participat la nu mai putin de 4 editii ale Jocurilor Olimpice, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 si Beijing 2008.
Atleta s-a stins in urma unei lungi suferinte in Spania, unde era stabilita de mai bine de 20 de ani. Dumnezeu sa o odihneasca!”