FCSB l-a transferat pe Claudiu Keșeru. Revenire după șase ani la echipa lui Gigi Becali

DE Daniel Toșa | Actualizat: 27.08.2021 - 15:12
FCSB l-a transferat pe Claudiu Keșeru. Revenire după șase ani la echipa lui Gigi Becali/FOTO: Facebook/ClaudiuKeseru
FCSB l-a transferat pe Claudiu Keșeru. Revenire după șase ani la echipa lui Gigi Becali/FOTO: Facebook/ClaudiuKeseru

După ani de zile în care a impresionat la Ludogorets, în Bulgaria, Claudiu Keșeru revine la FCSB. Gigi Becali a confirmat transferul atacantului orădean.

SHARE

Revenirea jucătorului român la FCSB s-a produs în contextul în care Gigi Becali i-a promis antrenorului Edi Iordănescu cel puțin trei transferuri de calibru, pentru ca echipa să poată continua în lupta pentru titlu.

Vârful naționalei României a plecat de la FCSB în 2015. De-a lungul timpului a mai evoluat la Bihor Oradea, Nantes, Tours, Angers, Bastia și Al-Gharafa.

Citește și: Haos la Kabul: SUA și aliații au pierdut orice control în teren. Biden insistă: Evacuările continuă

Claudiu Keșeru, cel mai bun marcator din istoria Ludogorets

Claudiu Keșeru este cel mai bun marcator străin din istoria campionatului Bulgariei, cu 96 de reușite în 138 de partide. De asemenea, în clasamentul general al golgheterilor, ce incude atât jucătorii bulgari, cât și străini, românul este pe locul al doilea, la general, după Martin Kamburov, cu 150 de goluri în 275 de meciuri.

În topul celor mai buni marcatori din istoria Ludogorets, Keșeru este lider, cu 139 de reușite în toate competițiile, în 243 de meciuri, urmat de Marcelinho, cu 100 de goluri în 351 de partide și Wanderson, cu 69 de reușite în 269 de apariții.

Citește și: VIDEO 40 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, 90% finalizați. Pe 60 km, lucrările nu au început

În ultima perioadă, fotbalistul care va împlini 35 de ani în decembrie a avut evoluții sporadice la Ludogorets, deși a avut prestații solide, sezon de sezon. În stagiunea precedentă în campionatul intern Keșeru a înscris 16 goluri în 22 de partide. Cel mai prolific sezon a fost 16/17, când a marcat 19 goluri în 23 de etape, la care s-au mai adăugat patru reușite în cupele europene, scrie B1TV.

Keșeru avea contract cu Ludogorets până în vara lui 2022.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te