În România, sistemul public de pensii este guvernat de un set complex de reguli care vizează diferitele forme de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.
Dintre acestea, pensia de invaliditate este una dintre cele mai sensibile forme, întrucât vizează persoane care, din motive medicale, nu mai pot desfășura o activitate profesională.
Șocul vieții pentru un pensionar. Pensie scăzută cu 700 lei la trecere limită vârstă. De ce?
Această formă de sprijin este esențială pentru menținerea unui trai decent, în special în cazul celor cu boli grave sau cu dizabilități permanente.
Citește și: Pensiile militare și sociale, tăiate la CCR și Av. Poporului, unde se dau 50.000 lei pensii speciale
Conform legislației în vigoare, trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă se face automat, la împlinirea vârstei standard de pensionare sau, dacă este cazul, a unei vârste reduse conform legii (de exemplu, pentru persoane cu handicap grav sau pentru cei care au lucrat în condiții speciale).
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Tranziția nu necesită o cerere din partea beneficiarului – este o măsură administrativă care se aplică din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice de care aparține fiecare beneficiar.
Articolul 78 din Legea nr. 263/2010, completat de noile prevederi din Legea 360/2023, reglementează această situație și stabilește că:
-
La atingerea vârstei standard de pensionare, pensia de invaliditate se transformă în pensie pentru limită de vârstă.
-
În cazul în care pensia pentru limită de vârstă rezultată în urma recalculării este mai mică decât pensia de invaliditate aflată în plată, beneficiarul are dreptul să păstreze pensia de invaliditate.
-
Indemnizația de însoțitor (acordată doar în cazul pensiei de invaliditate de grad I) se menține și după trecerea la pensia pentru limită de vârstă.
Ce se ia în calcul la pensie?
Pensionarii trebuie să știe că în procesul de recalculare, se iau în considerare: stagiile de cotizare realizate înainte de invaliditate, stagiile potențiale (perioadele acordate ca „bonus” până la vârsta standard de pensionare, în funcție de gradul de invaliditate).
Citește și: Ce element nou va apărea pe talonul de pensie în august? Veste proastă pentru 1.800.000 pensionari
De asemenea, se mai iau în considerare stagiile realizate suplimentar în perioada în care persoana a beneficiat de pensie de invaliditate, dacă a mai contribuit în baza unui contract de asigurare socială sau a muncit cu acordul medicului expert.
Caz concret: pensie redusă cu 800 lei după schimbarea gradului de invaliditate
Un pensionar a avut parte de o scădere bruscă și neașteptată a pensiei ca urmare a unei recalculări survenite în urma schimbării gradului de invaliditate. Situația sa a atras atenția prin diferențele dramatice între cele două decizii de pensie, în ciuda faptului că stagiul de cotizare rămâne identic.
Citește și: Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Mai exact, la data de 9 aprilie 2024, Casa Județeană de Pensii a emis o decizie prin care i-a fost stabilită o pensie de invaliditate în cuantum de 1881 lei, în baza Legii 263/2010. Această sumă a fost calculată pe baza unui stagiu total de cotizare (realizat și potențial) de 35 de ani și un punctaj total de 22.96603 puncte.
Foto: decizie pensionare
În iulie 2025, printr-o nouă decizie emisă de aceeași instituție, pensia a fost recalculată conform noii Legi 360/2023, în contextul scăderii gradului de invaliditate de la gradul II la gradul III.
Rezultatul? Pensia a scăzut la doar 1183 lei lunar, o diferență de aproape 800 de lei, adică peste 40% din cuantumul anterior.
De ce s-a întâmplat această scădere?
Diferențele nu provin din anii de muncă – care au rămas identici – ci din modul nou de calcul al punctajului și din modificarea coeficientului de stabilitate acordat în funcție de gradul de invaliditate. Practic, noua lege l-a dezavantajat pe pensionar.
În tabelul de mai jos se poate vedea care este punctajul pe care îl primeau înainte pensionarii pe legea veche și cât iau acum. Cei mai dezavantajați sunt pensionarii cu gradul I deoarece pe vechea lege primeau 0,70 puncte/ an iar acum primesc doar 0,25 puncte/an. O reducere cu aproape 0,50 de puncte.
Grad invaliditate | Legea 263/2010 (veche) | Legea 360/2023 (nouă) |
---|---|---|
Grad I | 0,70 puncte/an | 0,25 puncte/an |
Grad II | 0,55 puncte/an | 0,20 puncte/an |
Grad III | 0,35 puncte/an | 0,10 puncte/an |
Privind această situație în ansamblu, se poate observa că trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă nu aduce întotdeauna un avantaj pentru pensionar.
Deși legea spune că această schimbare se face automat la împlinirea vârstei legale, în realitate, ea poate duce la scăderi importante ale pensiei, mai ales dacă între timp se schimbă și gradul de invaliditate.
Citește și: Ministerul muncii anunță creșteri de pensie de 600.000.000€ vara aceasta. Bolojan răspunde dur
În astfel de cazuri, lipsa de informații clare din partea autorităților îi pune pe mulți oameni într-o situație dificilă.
Mulți pensionari nu știu că pot refuza această recalculare dacă pensia nouă este mai mică. Fără o explicație clară și sprijin, oamenii pot lua decizii greșite, care le afectează serios veniturile lunare.