Bugetul Educaţiei pentru anul 2024 va fi unul extrem de consistent, cu aproape 57% mai mare faţă de cel alocat pentru acest an, având în vedere investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ele, spune Boloş, vin împreună cu investiţiile din Politica de Coeziune, plus creşterile salariale care s-au acordat deja, încă din iulie 2023, a spus demnitarul.
Marcel Boloş despre bugetul pentru Educație
Un buget consistent este alocat şi Sănătăţii, prin PNRR şi Programul Operaţional de Sănătate, domeniu în care se vor face numeroase investiții. Boloș a mai explicat de altfel că anul viitor este orientat spre investiţii.
"A avut loc o primă discuţie în Coaliţie, despre bugetul pentru anul 2024, şi au fost enunţate primele cinci principii care vor sta la baza acestuia.
Întâi de toate, bugetul este orientat pe investiţii, cu investiţiile importante, pe care le realizăm în acest an, din fonduri europene şi eforturile pe care le facem pentru ca investiţiile din fondurile europene să fie prioritare şi să poată fi duse la bun sfârşit, aşa cum sunt prevăzute în regulile Comisiei Europene", a afirmat Boloş.
Citeşte şi: Boloş: Moody's vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul a luat măsurile necesare şi corecte
România va continua absorbția banilor europeni. El a precizat că în 2024 se porneşte la drum cu un portofoliu de proiecte care va asigura şi o continuare a absorbţiei, dar şi cu un buget consistent alocat în continuare investiţiilor.
"Pot să vă spun că bugetul orientativ pentru investiţii în anul 2024 este peste cel alocat în prezent. Să nu uităm că, în prezent, peste 110 miliarde au fost alocate în buget pentru investiţii, respectiv un procent de 7,2% din PIB şi, în felul acesta, politica investiţională pentru anul 2024 are ca prioritate fondurile europene, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi resursele alocate din bugetul de stat pentru ceea ce înseamnă programul Anghel Saligny, un program care, în esenţă, este axat pe infrastructură, mai ales de drumuri, apă, canalizare şi racordare la gaz în mediul rural", a adăugat ministrul, conform Digi24.
Citeşte şi: Marcel Boloş: „Cei care au elaborat PNRR practic ne-au condamnat să facem reforma fiscală”
Resurse importante vor fi alocate dezvoltării rurale. În context, şeful de la Finanţe a subliniat că o alocare importantă de resurse din bugetul de stat vizează în special dezvoltarea comunităţilor rurale.
"Al doilea mare principiu care a fost agreat în Coaliţia de guvernare este cel cu privire la marile servicii publice - şi mă refer aici în special la Educaţie şi la Sănătate, Educaţia, având un buget planificat şi agreat, atât din perspectiva componentei de investiţii, cât şi a componentei de funcţionare.
Un buget record pe care n-am să îl menţionez acum, pentru că cifrele pot să mai suporte ajustări, respectiv modificări, dar cu siguranţă investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, împreună cu investiţiile care vin din Politica de Coeziune, plus creşterile salariale care s-au acordat deja încă din luna iulie 2023, fac ca acest buget să fie unul extrem de consistent, aproape cu 57% mai mare faţă de bugetul alocat pentru acest an", a susţinut Boloş.