Totodată, în cazul unui deces al unui pacient confirmat cu coronavirus în baza unui test din exudat, dar cu două teste negative RT-PCR din spută/aspirat bronșic, medicul poate declara decesul din cauza COVID, „a consemnat semne și simptome înalt sugestive și decesul este corelat cu evoluția clinică determinată de COVID-19”.
Măsurile sunt prevăzute în Ordinul nr. 1513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, de către unităţile sanitare, precum şi de către serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Redăm cele mai importante prevederi din acest Ordin:
- Pacienţii asimptomatici fără modificări biologice hematologice, radiologice şi fără factori de risc pot fi internaţi dacă medicul curant recomandă acest lucru.
- Medicul de familie va declara pacientul vindecat pe baza rezultatelor monitorizării zilnice telefonice, prin consultaţie la distanţă.
- Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală trimisă prin email direcţiei de sănătate publică, ce are obligaţia introducerii statutului de vindecat în platforma CORONAFORMS, în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.
- Pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externaţi, cu condiţia izolării la domiciliu sau la locaţia declarată până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care se calculează de la data recoltării primei probe pozitive RT-PCR pentru ARN SARS-CoV-2.
- Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi, cu avizul medicului curant, după finalizarea evaluării clinice şi paraclinice, în condiţiile legii. Externarea se face cu condiţia izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată.
După perioada de izolare de 14 zile de la data recoltării testului RT-PCR pozitiv, dacă nu au efectuat al doilea test îşi pot relua activităţile curente sau profesionale, cu păstrarea distanţării şi purtarea măştii acasă şi la locul de muncă pentru încă zece zile.
- Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării se face zilnic, de către medicul de familie, prin telefon, prin consultaţie medicală la distanţă, pentru o perioadă de până la 14 zile de la data recoltării primei probe pozitive. Pentru pacienţii care nu sunt înscrişi la pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti. În cazul în care medicul de familie care monitorizează pacienţii respectivi constată apariţia unor simptome sugestive şi agravarea stării de sănătate, va îndruma pacienţii către unităţile spitaliceşti desemnate pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, unde vor fi deplasaţi cu ambulanţa.
Pacienţii asimtomatici cu factori de risc, precum şi pacienţii simptomatici care au forme uşoare pot fi izolaţi în spitale de faza I, faza II sau spitale-suport, într-o locaţie alternativă unităţii sanitare, la domiciliul persoanei sau o locaţie declarată, în funcţie de evaluarea şi recomandarea medicului curant.
Pacienţii internaţi pot fi externaţi după minimum 72 de ore de absenţă a simptomelor sau după zece zile de la internare şi lipsa febrei şi ameliorarea simptomelor de cel puţin trei zile. Testarea de control se va efectua în ziua anterioară externării.
- Internarea într-un spital, pentru oricare simptomatologie și/sau procedură/intervenție medico-chirurgicală, nu poate fi condiționată de prezentarea unui buletin cu rezultatul unui test pentru SARS-CoV-2. Evaluarea clinică și paraclinică a tuturor pacienților, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2, se va face în condiții de precauții pentru boli cu transmitere aeriană, prin secreții respiratorii.
- În așteptarea confirmării sau infirmării diagnosticului de COVID-19, pacienții suspecți vor fi izolați în zone-tampon ale unității sanitare unde s-a ridicat suspiciunea de COVID-19 și au fost recoltate probele biologice (spital, secție de spital) sau în spații special desemnate sau locații alternative atașate unităților sanitare, desemnate la nivel local, după caz. Pacienții vor fi izolați în cameră individuală cu grup sanitar propriu, în condiții de precauții pentru infecții cu transmitere prin secreții respiratorii sau prin aerosolizare (dacă se practică manopere generatoare de aerosoli: intubație oro-traheală, bronhoscopie, ventilație noninvazivă, gastroscopie, manevre de resuscitare), și vor primi asistența medicală necesară pentru a nu li se agrava starea clinică. Personalul medical care efectuează manevre cu risc de aerosolizare, cu expunere crescută la infecție, va fi echipat corespunzător, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, referitoare la îngrijirea în secțiile de terapie intensivă a pacienților pozitivi SARS-CoV-2.
- Pacienții cu suspiciune înaltă de COVID-19 (imagine radiologică sau tomografie computerizată sugestivă, simptomatologie și probe biologice sugestive, tendința la desaturare fără altă cauză, context epidemiologic), în special cei ce dezvoltă o formă severă, dar cu test negativ/neconcludent sau rezultat indisponibil, pot fi asimilați pacientului cu COVID-19 și trimiși spitalelor de faza I și a II-a, astfel cum sunt prevăzute în Ordinul ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, cu menținerea criteriilor de izolare până la clarificarea definitivă a diagnosticului.
- Cazurile confirmate COVID-19 la testul RT-PCR din exsudat nazal/faringian soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronșic sunt negative (2 teste) pot fi considerate decese datorate infecției cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul a consemnat semne și simptome înalt sugestive și decesul este corelat cu evoluția clinică determinată de COVID-19. În situația în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din țesut pulmonar recoltat de către medicul specialist de anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.