Tomac acuză USR pentru faptul că Traian Băsescu a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 11.08.2020 - 14:28
Eugen Tomac și Traian Băsescu. foto: bugetul.ro

Șeful PMP, Eugen Tomac, a scris, marți, pe contul său de Facebook, că formațiunea și-a dorit să îl sprijine pe Nicușor Dan, însă, că USR s-a opus cooptării PMP în alianța cu PNL.

SHARE

„În primul rând, îi invit pe toți cei care ne acuză nejustificat să renunțe la dubla măsură și să-i întrebe pe cei din USR de ce nu și-au dorit un front comun antiPSD în Capitală. PMP și-a dorit candidat comun, dar USR s-a opus!!!

PMP a fost primul partid care a avansat numele pentru candidatul comun. Conducerea USR a fost ultima care și-a asumat această candidatură, impunând totodată condiția de a nu invita PMP în acest front politic comun. Dacă cineva face jocurile PSD în București, aceia sunt cei de la USR!

Noi suntem obligați să mergem cu cei mai buni candidați la Primăria Capitaliei și la sectoare, pentru că nu a existat dorință, nici voință pentru candidați comuni anti-PSD”, a scris Tomac, pe Facebook. 

Acesta a anunţat, luni seară, că partidul a început strângerea de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. Băsescu a fost ales de două ori primar general (2000-2004), înainte de a deveni președintele țării pentru două mandate, în perioada 2004-2014. În prezent este europarlamentar.

Citește și: Băsescu, despre candidatura la Primărie: Sunt în competiție cu PSD, nu cu Nicușor Dan


 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te