Scandal în Parlament: UDMR, aliat cu PSD și Pro România, îl atacă dur pe Iohannis

DE Alexandru Pop | Actualizat: 06.05.2020 - 14:50
Lia Olguța Vasilescu, fostă lideră PRM; azi o apărătoare fermă a UDMR Foto: Facebook
Lia Olguța Vasilescu, fostă lideră PRM; azi o apărătoare fermă a UDMR Foto: Facebook

Dezbaterea, în Camera Deputaților, a proiectului de Cod Administrativ inițiat de UDMR, a provocat dispute dure între UDMR, PSD și Pro România, pe de o parte, și PNL, pe de altă parte. Kelemen Hunor l-a acuzat pe Iohannis, printre altele, de “fake news“.

SHARE

Proiectul UDMR ar obliga autoritățile locale să folosească limba minorităților, acolo unde acestea reprezintă mai mult de 20% din populație. Acest proiect a trecut tacit de Senat. 

Primul care a ieșit la atac a fost președintele UDMR, Kelemen Hunor:

„A revenit preşedintele cu o nouă declaraţie - am auzit că noi am fi pregătit un Cod administrativ paralel. Paralel cu ce? Spune preşedintele că noi dorim impunerea limbii maghiare în Transilvania. Acest lucru nu este adevărat. Este un scenariu complotist, este un fake news, este instigare la ură, este naţionalism, este xenofobie curată.

De două săptămâni vedem o competiţie acerbă în a demonstra că maghiarii din România şi limba maghiară reprezintă un pericol la adresa României şi a românilor. Ştiţi că nu este adevărat. Este fals, este o prostie. Vă rog, vă implor opriţi-vă!“

Aparent paradoxal, el a fost susținut de Olguța Vasilescu, fostă lideră PRM, iar acum deputat PSD:

„Eu am văzut un preşedinte care a vorbit ca la Radio Erevan - că a dat PSD nişte drepturi minorităţilor naţionale, în condiţiile în care PSD a luat nişte drepturi, şi tocmai ne-au confirmat cei de la UDMR că prin Codul administrativ făcut de guvernarea PSD s-au luat nişte drepturi pe care minorităţile, nu doar cea maghiară, le aveau de peste 20 de ani. Şi de aici frustrarea lor. (...) Deci, fix ca la Radio Erevan, preşedintele spune că PSD a dat, în condiţiile în care PSD luase nişte drepturi de la minoritatea maghiară“. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a amintit de conflictele interetnice din anii 90:

„Eu consider că acest derapaj este evident, este un conflict declanşat interetnic nepermis şi duce într-o direcţie, de către preşedintele României, a anilor 1990. De aceea, atât eu, cât şi domnul Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului, depunem astăzi două proiecte de hotărâre privind modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Primul articol unic: «Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin hotărâre a Camerei Deputaţilor numărul 8 în 1994, publicat în Monitorul Oficial al României partea întâi, numărul 338 din 27 aprilie 2020, se modifică după cum urmează: În cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare, ca prima Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, nu sunt luate în considerare iniţiativele legislative care afectează caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, precum şi cele care afectează integritatea teritoriului României».

Cu alte cuvinte, după 30 de ani, se termină acest cretinism de folosire a unui conflict interetnic politic"

Și președintele Pro România, deputatul Victor Ponta, a mers pe linia PSD-UDMR: „Vreau să fac un apel să terminaţi cu aceste cretinisme. Să vorbeşti în 2020 despre luarea Ardealului e un cretinism. Cred că trebuie să vorbim despre altceva dacă vreţi să vorbim totuşi despre lucruri cu cap“. 

 

 

 

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te