„Sunt la al patrulea mandat, am votat doar guverne despre care am crezut că au șanse să reușească. Nu am votat Guvernul Cioloș, spre deosebire de colegii din PSD. Nu vom vota acest guvern. Și probabil că și de această dată vom avea dreptate", a precizat liderul Pro România.
El a precizat că a fost "premier patru ani cu majoritate serioasă și tot a fost greu”, dar că este dreptul liberalilor să încerce să guverneze. ”Cum să guvernați fără majoritate și cu cinci partide care au interese totale diferite și care nu se înțeleg nici măcar pe ce vor să anunțe", s-a întrebat Victor Ponta.
Întrebat dacă, prin această decizie, Pro România nu susține, de fapt, Guvernul Dăncilă, Victor Ponta a răspuns: "E un sofism. Am votat moțiunea pentru că guvernul Dăncilă era unul incompetent. Asta nu înseamnă că o să votăm un alt guvern. Există o grupare oarecum infracțională care încă mai stă la Palatul Victoria. Dacă cei de la PNL doresc cu adevărat să schimbe această grupare de acolo, va trebui să vină cu un proiect serios", a conchis fostul premier.
Negocieri individuale
„Sincer să vă spun, nici nu aveam foarte mari așteptări. Pe de altă parte îmi e greu să înțeleg această atitudine. Votezi o moțiune să dai jos Guvernul, dar nu participi să învestești un guvern care să îl înlocuiască”, a reacționat Ludovic Orban la decizia Pro România.
El consideră că guvernul său are șanse de reușită la votul de învestitură și a anunțat că poartă negocieri individuale cu parlamentari inclusiv de la PSD.
„Mă așteptam la această poziție. Asta nu înseamnă că șansele de a reuși învestitura nu rămân în picioare. Continuăm negocierile individuale cu parlamentari inclusiv din PSD. Nu purtăm negocieri instituționale cu PSD. Încercă să îndepărtăm rămășițele acestui guvern toxic”, susține președintele liberal.
Liderul PNL a reiterat că cei care nu vor vota Guvernul PNL vor, de fapt, menținerea la putere a PSD și a Vioricăi Dăncilă.
„Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple. Cine nu votează Guvernul PNL este de fapt cu PSD și cu Dăncilă și se face co-responsabil la păstrarea ilegitimă la putere a acestei rămășițe de guven care face numai prostii, pe de altă parte cine nu votează devine responsabil pentru inexistența unui guvern care să ia măsuri extrem de importante pentru România.”
Întrebat dacă înainte adoptării moțiunii de cenzură au existat discuții despre un viitor guvern, din care să facă parte și alte partide, inclusiv partidul lui Victor Ponta, Ludovic Orban a răspuns: „Nu a existat o înțelegere de a sprijini o formulă de guvernare (...) Sincer nici nu mi-aș dori să guvernez alături de Victor Ponta”.
Premierul desemnat a prezentat și un posibil calendar pentru votul de învestitură: ”luni și marți audierea miniștrilor, iar miercuri să se convoace plenul pentru votul de învestitură.”