Orban la Ramallah: România doreşte să-şi dezvolte cooperarea cu Palestina

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 04.11.2020 - 18:07
Premierul român și cel palestinian/FOTO: facebook.com
Premierul român și cel palestinian/FOTO: facebook.com

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, miercuri, la Ramallah, cu premierul Mohammad Shtayyeh, după vizita sa în Israel. Prim-Ministrul României a spus că această vizită marchează o etapă importantă în dezvoltarea relaţiilor cu Palestina.

SHARE

Premierul român a mai afirmat că vizita poate fi o ocazie pentru consolidarea cooperării celor două țări în diferite domenii precum ar fi educaţia, afacerile interne şi agricultura, potrivit Hotnews.ro.

Cei doi oficiali au discutat și despre viitorul procesului de pace din Orientul Mijlociu. În acest context, Orban a spus că România își oferă sprijinul pentru orice acţiune care ar putea duce la o soluţionare cuprinzătoare şi durabilă a conflictului israeliano-palestinian. De altfel, România a sprijinit Palestina și în relaţia cu Uniunea Europeană în vederea începerii negocierilor pentru semnarea unui acord de asociere.

În cadrul vizitei efectuate în Palestina, Ludovic Orban a participat şi la o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la Mausoleul Yasser Arafat. De asemenea, a avut o întrevedere cu preşedintele Mahmoud Abbas.

Reamintim că Ludovic Orban efectuează, marţi şi miercuri, o vizită în Statul Israel şi în Palestina, alături de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te