"Aderarea la Schengen este mult dorită de noi, şi după cum cred că este un fapt cunoscut de 11 ani, noi îndeplinim, practic, cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă.
Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins foarte multe demersuri", a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.
Citește și: Iohannis susține propunerea Comisiei Europene pentru gaze: „Vorbim aici de un fel de plafonare”
Preşedintele Iohannis a salutat votul din Parlamentul European pentru rezoluţia privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen, subliniind că este un vot politic.
Citește și: Parlamentul olandez adoptă o rezoluție prin care se opune intrării României în Schengen
"Votul a fost covârşitor pentru accesul României, Bulgariei şi Croaţiei, însă decizia nu se ia acolo. A fost un vot politic, un semnal politic foarte important pentru noi", a precizat Iohannis.
El a amintit de misiunea de evaluare care a fost în România, arătând că rezultatul este foarte bun pentru ţara noastră.
"Din informaţiile pe care le avem, rezultatul este foarte bun pentru România. Evaluarea a constatat că România stă foarte bine la capitolul acesta, însă este clar că anumite chestiuni trebuie în continuare foarte bine clarificate, probabil chiar şi unele tehnice, dar în special unele politice şi pentru asta toată lumea este implicată la maxim", a afirmat preşedintele Iohannis, scrie Agerpres.